Marea infiltrare a Turciei în Africa este o strategie pe care Ankara o implementează metodic de ani de zile. Astfel, Turcia dezvoltă toate dimensiunile ale așa-numitei soft power, în domeniile educației, sănătății, economiei și comerțului, culturii și religiei.
Turcia are ambasade în 44 de țări africane şi îşi propune să crească numărul lor la 50, iar Turkish Airlines (THY) efectuează zboruri către 61 de destinații din Africa. În plus, Turcia construiește școli și cămine pe tot continentul.
Aproximativ cinci mii de studenți africani urmează studii universitare, postuniversitare și doctorale în universități publice și private din Turcia. Mai există și aproape nouă mii de absolvenţi din 51 de țări africane.
Africanii care studiază în Turcia cu burse se întorc în țările lor și acționează ca o rețea în favoarea relațiilor cu Ankara. Mulți dintre ei devin actori politici, militari și economici.
Pe lângă puterea soft, Ankara dezvoltă baze militare și crește constant exportul de sisteme de arme turcești.
Ca exemplu, Forumul Economic Turcia-Africa (TABEF) și-a început activitatea în 2016. Și continuă să organizeze frecvent întâlniri fructuoase.
Recep Tayyip Erdogan– în martie va împlini 21 de ani de când se află la conducerea Turciei – a efectuat 56 de călătorii oficiale în 31 de țări africane, în contextul politicii de apropiere Turcia-Africa.
Noul soft power cu istoric otoman
În plus, Turcia are ataşaţi militari în 19 țări africane. Trupele turce (TAF) operează în Mali (MINUSMA) din 2016. Comandamentul Forței Operative Turco – Somaleze a fost înființat în 2017 drept cel mai mare centru turcesc de pregătire militară din străinătate.
Totodată, programul de pregătire pentru studenții militari libieni continuă în cadrulunui memorandum semnat între Turcia și Libia în 2019. Există și un Memorandum turco-libian pentru Zona Economică Exclusivă.
Nouăzeci de studenți din cadrul Forței Antiteroriste a armatei libiene și-au luat licenţa în Turcia. Investitorii turci execută în Africa peste 1.500 de lucrări în valoare de aproape 80 de miliarde de dolari. Concurenții lor sunt în principal investitori chinezi.
Țările africane consideră că politicile Turciei sunt diferite faţă de abordarea Occidentului, a Rusiei și a Chinei. De aceea văd în Turcia drept „a treia alternativă”. Turcia nu se amestecă în războaie civile, în mișcările separatiste și conflictele etnice.
