Ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov, a anunțat miercuri că în școlile din Rusia va fi introdus în programă un curs de pregătire militară de bază, începând cu următorul an universitar. Acest anunț vine după ce șeful Statului Major al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a propus acest lucru președintelui partidului parlamentar Rusia Justă, Serghei Mironov.
„Va fi în școli din anul universitar următor, acum se pregătește până la 1 ianuarie, apoi se va testa”, le-a spus oficialul rus jurnaliștilor. Până în acest moment, Kravțov nu a oferit multe detalii ale implementării acestei discipline. Însă, presa de stat din Rusia a transmis că elevii vor parcurge 35 de ore de pregătire militară în școli și colegii, în ciuda faptului că Gherasimov a cerut să fie alocate 140 de ore pentru cei aflați în ultimii doi ani de studiu în școală.
Elevii vor avea parte de „educație patriotică”
Autoritățile de la Moscova au decis să „militarizeze” forțat elevii din școlile rusești, odată cu începerea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie în Ucraina, scriu cei de la Hotnews.
De pildă, în cadrul deschiderii anului școlar 2022-2023, elevii au ținut în mână buchete de flori pe care scria litera Z, au rostit „lecții patriotice” despre războiul din Ucraina, dar au organizat și spectacole îmbrăcați în uniforme militare.
„Elevii nu vor rămâne singuri în fața războiului informațional, pornit împotriva țării noastre”, a susținut ministrul Educației rus pe 1 septembrie. De asemenea, oficialii ruși au decis să introducă în orarul elevilor 34 de ore suplimentare cu tema generică „Discuții despre temele importante”.
Statul rus încearcă să impună acest model „patriotic” în toate ciclurile de învățământ. Astfel, dacă copiii mici vor învăța lucruri despre țară, simbolurile statale, istorie etc, obiectul de studiu al celor din clasa a XI-a (ultima din sistemul educațional) va fi „înțelegerea scopurilor „operațiunii speciale militare””.
Materia „Occidentul putred”
Jurnaliștii din cadrul Meduza au transmis la sfârșitul lunii octombrie că oficialii Rusiei fac pregătiri pentru introducerea unei discipline obligatorii de ideologie pentru studenți, numită „Occidentul putred”.
Această materie ar putea fi introdusă odată cu începerea anului universitar viitor în instituțiile de învățământ superior. De asemenea, „Occidentul putred” va fi studiată de studenții de la toate specializările. Diferența va fi că cei de la uman vor studia materia timp de mai mulți ani, în timp ce ceilalți studenți vor urma disciplina timp de doar un an.
Jurnaliștii au mai evidențiat că acest curs va fi împărțit în patru blocuri:
a) blocul principal „istoric”, predat de fostul ministru al culturii și consilier prezidențial Vladimir Medinski
b) blocul „Cod cultural”, predat de Șeful Ermitajului, Mihail Piotrovski
c) blocul „Rusia în lume”, predat de politologul Serghei Karaganov
d) blocul „Imaginea viitorului”, predat de șeful Institutului Kurchatov, Mihail Kovalciuk.
„Occidentul putrezește, a stricat constant Rusia, dar timpul i-a trecut, avem un viitor mare, o istorie și o cultură bogată. Trebuie să folosim momentul de criză și să obținem totul din el”, a susținut o sursă din apropierea Kremlinului despre noua materie.