Infofinanciar > Info > Soldul cardurilor „Sprijin pentru România” a fost suplimentat cu o nouă tranșă! Peste 100.000 de beneficiari noi
Info

Soldul cardurilor „Sprijin pentru România” a fost suplimentat cu o nouă tranșă! Peste 100.000 de beneficiari noi

Soldul cardurilor „Sprijin pentru România” a fost suplimentat cu o nouă tranșă! Peste 100.000 de beneficiari noi
FOTO: dcbusiness.ro

Cardurile sociale pentru alimente și mese calde din programul social „Sprijin pentru România” au fost încărcate cu cea de-a treia tranșă în valoare de 250 de lei, a informat Ministerul Informațiilor și Proiectelor Europene.

Impactul bugetar pentru această tranșă se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei. Au fost alimentate peste 2,3 milioane de carduri. În urma analizei derulate de ministerul Muncii programul Sprijin pentru România se va extinde, lista persoanelor eligibile a fost completată cu cu 107.000 de beneficiari noi. Aceștia vor intra în posesia cardurilor prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română.

Marcel Boloș: „Oferim un nou ajutor pentru 2,46 milioane de români”

„Mă bucur că în ultima zi la MIPE am reușit să oferim un nou ajutor pentru 2,46 milioane de români. Programul Sprijin pentru România, prin intermediul căruia persoanele vulnerabile au primit sprijin pentru alimente și mese calde, funcționează deja de un an, timp în care pe carduri au fost virate șapte tranșe în valoare de 250 lei”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

În altă ordine de idei, Boloș va prelua un portofoliul Finanțelor, iar în locul lui va veni Adrian Câciu. Revenind la situația cardurilor sociale, acestea vor mai fi încărcate cu alte trei tranșe până la finalul acestui an. Programul Sprijin pentru România face parte dintr-un mecanism amplu de sprijin financiar intitulat „Incluziune și Demnitate Socială”  acordat persoanelor vulnerabile.

Alături de voucherele pentru alimente și mese calde Guvernul acordă tichete educaționale în valoare de 500 de lei pentru elevii care se confruntă cu un risc accentuat de sărăcie.  Măsurile sociale vor fi acordate până la finalul 2027 în cazul în care nu intervine alte modificări legislative care să sisteze acordarea pachetului de sprijin financiar.

Programul Sprijin pentru România continuă până în 2027

„Până la finalul acestui an vor mai fi acordate alte trei tranșe, conform mecanismului pe care l-am implementat, monitorizat și îmbunătățit pe parcursul ultimului an, cu sprijinul MMSS și al Poștei Române. Faptul că această măsură și altele similare, vouchere educaționale, sprijin pentru mame, pachete alimentare pentru persoanele dezavantajate, sunt incluse în Programul Incluziune și Demnitate Socială și vor fi finanțate în perioada de programare 2021 – 2027 este în acord atât cu nevoile concrete pe care le au persoanele vulnerabile din România, cât și cu principiile europene privind incluziunea socială care ghidează măsurile în domeniu aplicabile în statele membre”, a adăugat ministrul Marcel Boloș.

Utilizarea cardurilor a pus mari probleme utilizatorilor, prin urmare reamintim că voucherele Sprijin pentru România pot fi folosite doar pentru achiziționare produselor alimentare, în caz contrar cardul va fi blocat iar suma devine inutilizabilă.

Totodată, pentru a interoga soldul cardului puteți suna la numărul de sprijin inscripționat pe card după care urmați indicațiile oferite. De menționat este faptul că voucherul nu poate fi vândut și nici nu poate fi utilizat de o altă persoană. Sunt exceptate de la această regulă doar persoanele care nu se pot deplasa, în această situație persoana desemnată trebuie să prezintă unității comerciale un act de identitate al titularului de drept.