Infofinanciar > Info > Se caută soluții! Ministrul Agriculturii, întâlniri cu protestatarii
Info

Se caută soluții! Ministrul Agriculturii, întâlniri cu protestatarii

Florin Barbu, ministrul Agriculturii (sursă foto: psnews.ro)
sursă foto: arhiva companiei

Echipa de la Ministerul Agriculturiia anunțat faptul că luni, 15 ianuarie, și marți, 16 ianuarie, vor avea loc din nou negocieri cu protestatarii. Ministrul Florin Barbu se va așeva la aceeași masă cu reprezentanții asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și retailerilor. Se vizează acum ajungerea la un consens, hotărârea unor măsuri de sprijin și soluții de finanțare.

Luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 11:00 sunt aşteptaţi la Minister fermierii din sectorul ovine şi caprine. Este vorba despre 16 asociaţii. Iar după aceea, de la ora 13:00, ministrul Barbu se va întâlni cu reprezentanții celor din sectorul vegetal, adică nouă asociaţii. De la 16:00 sunt așteptați reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi cei ai marilor retaileri prezenţi în țara noastră.

Ministrul Agriculturii, întâlniri cu protestatarii

Pentru ziua de marţi, 16 ianuarie, orarul este din nou unul încărcat. Întâlnirile încep de la ora 11:00 cu fermierii din sectorul zootehnic, cu cinci asociaţii care reprezintă vaca de lapte şi cea de carne. Mai apoi, de la 14:00 vor ajunge la Ministerul Agriculturii cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre. Este vorba în acest caz de cinci organizaţii. Negocierile se încheie cu întâlnirea de la ora 16:00, când sunt aşteptaţi la audiență procesatorii din industria alimentară, respectiv cele cinci organizaţii patronale reprezentative din sector, transmite Agerpres.

„Mulţumesc celor care au răspuns apelului meu de a participa la întâlniri. Am programat întrevederile astfel încât să putem discuta, pe îndelete, cu fiecare sector în parte măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol fermierii. Ne vom aşeza la masa discuţiilor civilizat, astfel încât să putem înţelege exact cu ce probleme se confruntă cu toţii.
Vom căuta să găsim rezolvare în cel mai scurt timp, pentru că activitatea în agricultură trebuie să continue şi să se dezvolte, în beneficiul fermierilor, dar având în centrul atenţiei consumatorul român, care aşteaptă produse sigure şi de calitate”, a declarat ministrul Florin Barbu, citat de adevarul.ro.