Recent, sute de români au depus plângeri către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în legătură cu situația la care au fost supuși de a li se anula zborurile sau de a avea întârzieri de lungă durată.
Reprezentanții Guvernului României au dus această problemă în Comisia Europeană, după ce unul dintre cele mai cunoscuți operatori de zbor, Wizz Air, a anulat zborurile pe care românii și le-au rezervat, făcând acest lucru fără a le oferi oamenilor banii înapoi, să le pună la dispoziție o cazare sau să emită noi bilete pentru clienți.
Actualul ministru al Turismului, Radu Oprea, a vorbit la Antena 3 CNN despre aceste probleme cu care românii se confruntă în aeroporturi.
Plângeri către ANPC
„Am avut numeroase plângeri la Protecția Consumatorului. Românii din străinătate au sunat şi la consulate, şi la ambasade. Am vorbit şi cu ministrul afacerilor externe pentru a vedea cum îi putem proteja pe pasagerii români şi cum se aplică regulamentul european asupra lor.”, a declarat ministrul Turismului.
Există și români care s-au împiedicat de această problemă în aeroporturile din străinătate, iar în încercarea de a rezolva problema sau de a găsi o soluție alternativă au apelat la ambasade sau consulate, a mai precizat ministrul Turismului.
Pasagerii nu au fost despăgubiți
„Atunci când ai întârziere sau anulare, compania aeriană trebuie să îţi dea detalii din timp, să îţi plătească o eventuală cazare şi să te ajute cu transportul”, a mai precizat Radu Oprea în intervenția pentru Antena 3 CNN.
Acesta a mai spus și că prejudiciile au fost aduse oamenilor de către compania Wizz Air, care nu poate fi sancționată, deoarece nu există un reprezentant pe teritoriul României.
„Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a avut o ședință cu omologii din alte state membre pentru a constata acest subiect este specific României sau dacă se întâmplă și în alte state membre. Din păcate am aflat că da, se întâmplă și în alte state membre. Acum încercăm să avem o poziție comună de a face o plângere către Comisie pentru a ne sprijini în relația cu acest operator care nu își îndeplinește obligațiile conform Regulamentului European”, a mai adăugat Radu Oprea în intervenția pentru Antena 3 CNN.
Cum poți fi despăgubit
Atunci când oamenii decid să călătorească cu o linie aeriană pot apela la asigurarea facultativă de călătorie. Vestea proastă este că aceasta nu este oferită în cazul anulărilor de zboruri, ci doar în cazul în care zborul este întârziat.
„Asiguratorii oferă compensaţii în cazul în care zborul este întârziat şi ne pot da în bani fie mâncarea, fie costul legat de cazare, dacă durează mai mult această intârziere. O altă clauză este plecarea ratată, dacă avem întârzierea mijlocului de transport cu care am călătorit până la aeroport, putem fi compensaţi de către asigurator până într-o anumită sumă”, a declarat Alexandra Durbacă, directorul general al unei companii de asigurări, pentru observatornews.ro