Infofinanciar > Info > Sondaj INSCOP: Cum petrec românii ziua de 1 Mai?
Info

Sondaj INSCOP: Cum petrec românii ziua de 1 Mai?

Familie la masă, Sursă foto: Fundația Dan Voiculescu
sursa foto arhiva companiei

Conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, peste 65% dintre români preferă să-și petreacă ziua de 1 Mai acasă, alături de familie.

Mai puțin de 4% dintre cei chestionați aleg să meargă la mare de 1 Mai.

Concret, 65,6% dintre români aleg să-și petreacă ziua de 1 Mai acasă cu familia, în timp ce 12,5% optează pentru excursii și doar 3,4% aleg să meargă la mare. 4,3% dintre respondenți declară că obișnuiesc să facă altceva în această zi, iar 13,5% spun că nu sărbătoresc 1 Mai deloc. Un procent de 0,8% dintre cei intervievați nu au știut sau nu au răspuns.

Persoanele peste 60 de ani, inactivii pasivi, locuitorii din regiunea Sud Muntenia, cei care sunt activi pe Facebook și cei cu venituri mici sunt mai predispuși să își petreacă 1 Mai acasă cu familia. În schimb, persoanele cu venituri foarte ridicate și locuitorii din regiunea Centru manifestă într-un procent semnificativ mai mare decât media interesul de a face excursii.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro în perioada 12 – 20 aprilie, prin interviuri telefonice, folosind metoda CATI. Eșantionul, alcătuit din 1.100 de persoane, este reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%, potrivit HotNews.