La vârsta de 34 de ani, sportiva Sorana Cîrstea se pregătește și ea de ieșirea din scenă. Tenismena se va retrage din competiții curând, după ce Simona Halep a făcut anunțul marți, 4 februarie.
Astfel, după doar câteva zile de la vestea dată de Simona Halep, Sorana Cîrstea a povestit despre acele momente în care celebra tenismenă din Constanța și-a anunțat retragerea. Sorana a povestit totul într-un interviu acordat pentru treizecizero.ro.
„A fost un moment complicat și copleșitor. Când s-a dus să-și îmbrățișeze părinții, atunci mi-am dat seama că este ultimul meci și că va anunța. Am ieșit, eram aici în lounge, am ieșit pe teren din respect.
Și în momentul în care a ținut acel discurs, m-au copleșit lacrimile pentru că, așa cum am spus, ne știm de când aveam șapte ani, sunt 27 de ani de amintiri, practic ne-am tras una pe alta, venim din aceeași țară și asta ne va uni tot timpul. Și, în același timp, știu că va veni și momentul meu la un moment dat. Probabil destul de curând, nu știu ce înseamnă curând.
Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an – a spus Sorana cu o zi înainte de afirmațiile de mai sus”, povestește Sorana Cîrstea, citează adevarul.ro.
