Infofinanciar > Info > Sorana Cîrstea și-a aflat adversara de la București. Planurile mărețe ale lui Ion Țiriac pentru tenisul din România
Info

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara de la București. Planurile mărețe ale lui Ion Țiriac pentru tenisul din România

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara de la București. Planurile mărețe ale lui Ion Țiriac pentru tenisul din România
Sursă foto: Eurosport.ro

Ieri a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal al primei ediții a turneului Țiriac Foundation Trophy, fază a competiției care debutează astăzi la București. Sorana Cîrstea este favorita principală și va juca în cursul zilei de mâine contra Simonei Waltert, o elvețiancă în vârstă de 22 de ani, clasată pe locul 122 WTA.

După Sorana Cîrstea, a doua favorită a turneului WTA de categorie 125 este Irina Begu, care se va întrece tot în cursul zilei de marți cu brazilianca de 28 de ani, Laura Pigossi, care ocupă locul 100 în momentul de față în clasamentul internațional al întrecerii feminine de tenis.

Sâmbătă și duminică au avut loc meciurile de calificare, în urma cărora alte patru jucătoare au reușit să acceadă pe tabloul principal, printre ele a fost și românca Cristina Dinu, situată pe locul 324 WTA. Celelalte trei jucătoare care s-au calificat sunt rusoaica Darya Astakhova (237 WTA) și alte două jucătoare care reprezintă Spania: Rebeka Masarova (154 WTA) și Aliona Bolsova Zadoinov (210 WTA).

Prezent la tragerea la sorți, Ion Țiriac, proprietarul turneului s-a plâns de faptul că nu există o arenă de tenis în țară care să ne permită să organizăm turnee mai importante. Totuși el a promis că va face tot posibilul să aducă turnee de 250 sau 500 de puncte în capitala țării.

„Undeva trebuie să începem şi noi din nou. Am fost opriţi de ceva vreme de faptul că nu avem o arenă de tenis şi nu o avem nici în ziua de azi. Încercăm cât de repede se poate să fabricăm o arenă la Otopeni, până atunci ne descurcăm cu ce putem aici (n.r. – la Centrul Naţional de Tenis), făcând lego-uri pentru a avea 1.500 de locuri.

Turneu ATP 500 la București din 2024?

Vreau să mulţumesc jucătoarelor române, în special celor din top 100, care participă la acest turneu. Pentru că dacă devine un turneu tradiţional viitorul lui eu îl văd foarte simplu. Eu încerc să ajung la un turneu 500 ATP, având în vedere că turneul de la Belgrad ar trebui să se întoarcă în România în 2024. Mai mult de atât, fiind proprietarul unei jumătăţi a turneului din Elveţia, de la Geneva, oarecum sunt de acord cu ATP-ul că dacă le dau două turnee de 250 pot obţine unul de 500.

Nu am încă două de 250, am unul şi jumătate, încerc să fac rost şi de jumătatea cealaltă. La WTA cred că e mai uşor să îmi vândă ei direct un turneu 250… şi vedem cum ajungem şi acolo la un turneu de 500. Pentru că vedeţi că în ultimii 7-8-10 ani la fete suntem un pic mai răsăriţi decât la băieţi. Având în vedere istoria, avem obligaţia să ne închinăm în faţa sportului, în special a tenisului, şi n-aş vrea ca România să rămână din nou de căruţă, cum am rămas la gimnastică sau la alte sporturi în ultimii 20 şi ceva de ani” a declarat miliardarul român conform Româniatv.net.

Țiriac Foundation Trophy este un turneu WTA 125 de tip Challenger, care se desfășoară în perioada 10-18 septembrie organizat de către Federația Română de Tenis cu sprijinul Fundației Țiriac. Meciurile se dispută pe o arenă amenajată special la Centrul Național de Tenis.

Pe tabloul principal de simplu participă 32 de jucătoare, iar pe cel de dublu, 8 echipe. Premiile totale ale turneului ajung la 115.000 de dolari, iar în ceea ce privește clasamentul WTA, sportiva care va reuși să ridice trofeul deasupra capului va obține 160 de puncte.