Ministrul Tranpsorturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, împreună cu premierul României au efectuat o vizită de lucru la Autostrada A7, tronsonul Focșani-Buzău. Un prilej numai bun pentru Sorin Grindeanu pentru a evidenția ritmul cu care se dezvoltă proiectele mari de infrastructură.
Ministrul Sorin Grindeanu a punctat că Autostrada Moldovei (A7) este cel mai amplui proiect în derulare la ora actuală. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro.
Sorin Grindeanu, vizită de lucru la șantierul de la Autostrada A7
În acest context, șeful de la Transporturi a precizat că la începutul lunii decembrie toate cele patru loturi aferente sectorului Buzău-Focșani de pe Autostrada A7 vor fi date în folosință. Lucrările sunt finalizate într-o proporție de 90%.
„Aceste patru loturi, per total, între Buzău şi Focşani, sunt la peste 90%. Discuţiile pe care le-am avut cu constructorul, împreună primul ministru, şi mai devreme, ne duc la următorul calendar pe aceste patru loturi. Între Buzău şi Focşani, la finalul lunii octombrie.
Deci peste o lună şi un pic, în jurul lui 1 noiembrie, putem da în circulaţie lotul I, fără podul de la Buzău, lotul II şi lotul IV. Lotul III cam într-o lună după. Deci cam în jurul datei de 1 decembrie, iar podul, care oricum ar face legătura spre acel lot care este încă în lucru. De abia a fost dat către constructor, pe finalul anului. Cert este că între Buzău şi Focşani, cam la începutul lunii decembrie se va circula pe toate cele patru loturi”, a afirmat Sorin Grindeanu.
La finalul lunii decembrie vor fi date în folosință patru loturi
Ministrul de resort a mai punctat faptul că tot în luna decembrie se vor inaugura alte două loturi de pe Autostrada A7. Între Ploiești și Buzău, iar la sfârșitul anului 2025 toată autostrada de la București la Pașcani va fi deschisă circulației.
„Celelalte două loturi care au termen de finalizare anul acesta, între Ploieşti şi Buzău, sunt tot în jur de 90%, ceea ce ne duce ca şi calendar în aceeaşi perioadă ca acestea patru (loturile dintre Focşani şi Buzău – n.red.). De aici în sus, spre Paşcani, suntem la peste 50% între Focşani şi Bacău şi în jur de 40% între Bacău şi Paşcani, astfel încât sfârşitul anului viitor să se poată circula de la Bucureşti la Paşcani pe autostradă. Nu am niciun fel de emoţii că acest lucru se va întâmpla şi constructorul îşi va face treaba aşa cum şi-a făcut-o şi până acum”, a spus Grindeanu.
În privina lucrărilor la lotul III aferent tronsonului Ploiești Buzău, lucrări care de altfel au întărziat, social-democratul a explicat că la mijloc ar fi vorba de o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
Sorin Grindeanu: S-a pierdut un an din cauza acelor domni şi doamne de la CNSC
Altminteri, instituția anterior menționată a emis o hotărâre identică cu cea pe care CNAIR a dat-o în urmă cu un an. În orice caz, lucrările pentru Lotul III sunt finalizate în proporție de 20%. „Lotul III este spre 20%, dar nici nu putea să fie altcumva.
Pentru că, aşa cum bine ştiţi, noi am dat câştigătorul în urmă cu doi ani. Când s-au dat şi toate celelalte loturi. 13 loturi sunt de la Ploieşti până la Paşcani. 12 loturi au fost adjudecate. Al 13-lea, un an de zile cei de la CNSC nu au validat soluţia dată de către CNAIR. Și după un an au dat aceeaşi soluţie pe care o dădusem noi în 2022.
Deci s-a pierdut efectiv un an din cauza acelor domni şi doamne de la CNSC (…). Dacă nu ar fi făcut aceste flick flackuri, acum ar fi fost drum continuu de aici, de la Focşani la Ploieşti, până la sfârşitul anului”, a susţinut Sorin Grindeanu, într-o postare pe pagina de Facebook.