Într-un mesaj postat duminică pe platforma de socializare Facebook, Grindeanu a atras atenția constructorilor care nu înțeleg seriozitatea respectării termenelor contractuale, că vor suporta consecințele.
„Trebuie să accelerăm implementarea tuturor proiectelor de infrastructură și să aplicăm sancțiuni acelor constructori care nu înțeleg că respectarea contractelor are mize mult mai mari. Voi verifica în continuare șantierele și nu voi ezita să iau măsuri împotriva celor care întârzie sau blochează nejustificat lucrările”, a subliniat ministrul.
Grindeanu, a afirmat miercuri că lucrările de pe șantierul liniei de cale ferată Apaţa-Caţa, parte a coridorului feroviar Rin-Dunăre înregistrează un ”progres extrem de slab”, ajungând la doar 17,5%.
Infrastructură rutieră de top
Deschiderea podului suspendat de la Brăila va dezvolta exponenţial economia judeţelor Tulcea şi Brăila şi propulsează România în eşalonul statelor cu infrastructură rutieră de top, potrivit afirmaţiilor directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii rutiere, Cristian Pistol.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat joi. La ceremonie au participat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, la ceremonia de inaugurare, că noul pod peste Dunăre este „un pod al speranţei” şi „un pod al unirii”. „În 2017 puţini credeau în reuşita acestui proiect. Iată că, la şase ani distanţă, suntem aici împreună să deschidem circulaţia pe acest pod, care leagă cele trei regiuni istorice. Este un pod pe care l-aş denumi un pod al speranţei, un pod al unirii, un pod al speranţelor pentru toţi românii. Acest pod este dovada că statul român ştie să investească şi să atragă bai europeni, ştie să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România şi mai ales ştie să creeze oportunităţi pentru noi locuri de muncă”, a spus Grindeanu, potrivit Digi24.