Infofinanciar > Lumea la zi > SpaceX ar putea fi amendată cu 633.000 de dolari pentru nerespectarea regulilor FAA
Lumea la zi

SpaceX ar putea fi amendată cu 633.000 de dolari pentru nerespectarea regulilor FAA

spacex elon musk (sursă foto: dreamstime)

Administrația Federală pentru Aviație din Statele Unite (FAA) a anunțat că SpaceX, companie deținută de Elon Musk, ar putea primi o amendă în valoare de 633.000 de dolari. Sacțiunea ar fi aplicată ca urmare a faptului că nu ar fi fost întrunite cerințele de licență și pentru lipsa aprobării pentru modificările efectuate în timpul celei de-a doua lansări din 2023.

FAA suține că SpaceX nu a obținut aprobare pentru revizuirea planului de comunicații referitor la licența de lansare de la Cape Canaveral Space Force Station din Florida. De asemenea, mai mai menționează Administrația Federală pentru Aviație, compania lui Elon Musk a folosit camera de control pentru lansare neaprobată pentru misiunea PSN SATRIA.

„Siguranţa conduce tot ceea ce facem la FAA, inclusiv o responsabilitate legală pentru supravegherea siguranţei companiilor cu licenţe de transport spaţial comercial. Nerespectarea cerinţelor de siguranţă de către o companie va avea consecinţe”, a declarat consilierul şef al FAA Marc Nichols.

Elon Musk are o perioadă de 30 de zile pentru a răspunde acuzațiilor celor dela FAA de la data înștiințării. FAA a propus două amenzi de 175.000 de dolari și o alta de 283.000 dolari pentru incidentul din luna iulie. Anul trecut în luna februarie, aceeași instituție americană a mai propus o sasncțiune civilă de 175.000 de dolari pe motiv că SpaceX nu a transmis agenției înainte de lansare datele de siguranță privind lansarea sateliților Starlink, potrivit News.ro.