Infofinanciar > Info > Specialiștii AVBS Credit recomandă: refinanțarea, cea mai bună soluție pentru o dobândă rezonabilă
Info

Specialiștii AVBS Credit recomandă: refinanțarea, cea mai bună soluție pentru o dobândă rezonabilă

Specialiștii AVBS Credit recomandă: refinanțarea, cea mai bună soluție pentru o dobândă rezonabilă
sursa credit fix

Sute de români sunt afectați zilnic de creditele bancare și mai ales de dobânzile variabile. Creșterile IRCC și ROBOR din ultimul an, precum și oscilația dobânzilor din ultima perioadă au dus la un moment de impas pentru mulți cetățeni. Refinanțarea unui credit reprezintă unul dintre instrumentele de succes pe care specialiștii AVBS Credit le recomandă.

Diminuarea dobânzii și a ratei lunare reprezintă principalele avantaje ale refinanțării unui credit vechi într-un credit complet nou, în condiții mult mai avantajoase. Astfel, dacă în trecut ai contractat un credit cu o anumită dobândă, iar în prezent poți beneficia de o dobândă mai bună și mai mica decât ai deja, opțiunea pe care orice debitor o are este aceea de a refinanța.

Refinanțare pentru creditele Ipotecare și Noua Casă

Creditele Ipotecare și Noua Casă contractate în trecut de debitori au, în prezent, dobânzi variabile raportate la IRCC de peste 8%. Creditele Ipotecare și Prima Casă contractate în trecut de debitori au, în prezent, dobânzi variabile raportate la ROBOR de peste 9%.

Pentru diminuarea acestor dobânzi și a ratelor aferente acestor credite devenite greu de rambursat, soluția este reprezentată de refinanțarea în credite ipotecare în lei sau euro, cu dobânzi fixe pe 3 sau 5 ani. Dobânda fixă a unui credit ipotecar în EURO, pe 3 sau 5 ani, pornește de la 4.95%, cu asigurare de viață inclusă. Din anii 4 sau 6 ai creditului și până la achitarea lui, dobânda devine variabilă, fiind formată din marja băncii de 2.85% + EURIBOR 6M. Acesta este cel mai ieftin credit ipotecar de refinanțare al momentului.

Dobânda fixă a unui credit ipotecar în LEI, pe 5 ani, pornește de la 6.90%, la care se adaugă și costul asigurării de viață. Din anul 6 al creditului și până la achitarea lui, dobânda devine variabilă, fiind formată din marja băncii de 2.1% + IRCC.

În credite ipotecare cu dobânzi fixe pot fi refinanțate atât creditele ipotecare contractate în trecut, care au dobânzi variabile, cât și creditele Noua Casă și Prima Casă. Pot fi refinanțate inclusiv creditele Prima Casă și Noua Casă contractate de mai puțin de 5 ani prin obținerea acordului de refinanțare de la Ministerul Finanțelor Publice.

Refinanțarea unui credit, decizie care necesită timp

Acordul de refinanțare de la Ministerul Finanțelor Publice vine, de regulă, în termen de 30 de zile. În acest caz, brokerii de credite ne recomandă depunerea dosarul de refinanțare în bancă și obținerea preaprobării financiare a creditului. În acest mod debitorul câștigă timp și își rezervă oferta de refinanțare, protejându-se de posibilitatea de a pierde dobânda dorită.

Băncile își ajustează frecvent ofertele de finanțare, astfel dobânzile pot fi valabile doar pentru o scurtă perioadă de timp. De reținut, pre-aprobările financiare ale creditelor sunt valabile între 30 și 180 de zile, în funcție de bancă și tipul de credit. Când acordul de refinanțare este primit de către debitor de la Ministerul Finanțelor Publice, dosarul de refinanțare trece în următoarele etape de aprobare în bancă. Așadar, este bine să ne decidem din timp când vrem să refinanțăm, astfel încât să nu intervină noi modificări ale dobânzilor.

În contextul în care IRCC urmează să se majoreze din nou de la 1 aprilie 2023 de la valoarea actuală de 5.71% la valoarea de 5.98%, varianta de refinanțare este cea mai bună, mai sigură și mai liniștitoare decizie pe care un debitor o poate lua pentru a se asigura că nu va mai fi afectat de fluctuațiile indicilor bancari în viitorul apropiat.

Iată un calcul de refinanțare în credit ipotecar în lei cu dobânda fixă pe 5 ani, după ce s-a făcut și o rambursare anticipată la creditul inițial de 5.000 euro:

Credit Prima Casă, contractat în 2015, pe o perioadă maximă de 30 de ani. Dobândă inițială credit: marja băncii de 2% + ROBOR. Sold astăzi: 59.000 euro = aprox. 295.000 lei. Perioada rămasă: 22 ani (264 luni). Dobândă actuală credit cu comisionul anual FNGCIMM inclus: aprox. 9.04%. Rată lunară = 2578 lei.

Total plătibil în cei 22 ani: 680.530 lei

Debitorul rambursează anticipat de 5000 euro, din soldul de 59.000 euro, cu alegerea opțiunii de a se menține aceeași rată, dar de a se diminua perioada de creditare.

Sold actual: 54.000 euro = aprox. 270.00 lei;

Perioada de rambursare: 17 ani (204 luni), deci o diminuare de aproximativ 5 ani.

Apoi debitorul refinanțare în credit ipotecar cu dobândă fixă în primii 5 ani.

Dobânda fixă în primii 5 ani: 6.90% + asigurare de viață.

Perioadă de rambursare la refinanțare: 17 ani (204 luni).

Rată lunară: 2322 lei. (cu asigurare inclusă)

„Decizia de a refinanța un credit cu dobândă variabilă într-un credit ipotecar cu dobândă fixă în primii 3 sau 5 ani trebuie luată înainte de a ajunge în imposibilitate de plată, căci odată ajuns în incapacitate de plată refinanțarea devine imposibilă. Așadar, dacă nu mai vrei să fii afectat de ROBOR / IRCC, vrei să-ți scadă rata și să o menții la o valoare fixă pentru 3-5 ani, atunci e momentul prielnic să refinanțezi. De la 1 aprilie IRCC crește din nou, nu mult, însă se majorează. De la 1 iulie 2023 există probabilitatea ca IRCC să înregistreze o foarte ușoară scădere, aproape insesizabilă pentru ratele românilor, însă această infimă scădere reprezintă primul semn pozitiv de redresare a pieței bancare. Valoarea exactă a indicelui IRCC pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie 2023, o vom avea la sfârșitul lunii martie 2023. Încă nu putem previziona dacă IRCC își începe ciclul trimestrial de scădere de la jumătatea acestui an, de acest lucru ne vom convinge în viitoarele 6-12 luni abia. Așadar, refinanțarea încă rămâne cea mai bună opțiune pentru siguranța debitorilor și securizarea ratelor”, declară Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

În procesul de refinanțare, brokerul de credite este specialistul esențial care poate să ajute la identificarea celor mai bune oferte de refinanțare, care să fie atât ieftine, cât și potrivite debitorilor. AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite).

Alătură-te francizei AVBS Credit: https://www.avbs.ro/franciza-avbs/