În această săptămână, patru presupuși spioni ai Chinei au fost arestați în Germania și alți doi suspecți au fost inculpați în Marea Britanie. Iar experții în informații au declarat că Europa nu a făcut decât să descopere un procent mic din problemă.
Afirmațiile privind spionajul au urmărit Europa în ultimii ani, din Marea Britanie până în Germania, Olanda și Belgia. Unii dintre acești operatori au ajuns până în funcții înalte. Unul dintre cei acuzați la Londra era un cercetător parlamentar cu acces la politicieni care ar putea influența politica britanică privind China.
Unul dintre cei arestați în Germania a fost un consilier al unui membru al Parlamentului European din partea unui grup de extremă-dreapta care câștigă teren în această țară. Aceste evoluții au loc la doar câteva zile după ce cancelarul german Olaf Scholz a vizitat Beijingul pentru a încheia acorduri pentru sectorul agricol al țării. De asemenea, președintele chinez Xi Jinping urmează să viziteze Parisul, Budapesta și Belgradul în următoarele săptămâni. Ceea ce arată echilibrul dificil cu care se confruntă liderii europeni, scrie NikkieAsia.