Spitalul mobil de companie din județul Timiș, deschis în timpul pandemiei de Covid-19 pe Stadionul CFR din Timișoara, ar urma să fie închis, iar stadionul va fi recondiționat și va fi redat circuitului sportiv, după cum explică prefectul județului, Mihai Ritivoiu.
„Facilitatea Spitalului Militar amplasată pe stadionul CFR se închide. S-a încheiat starea de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemie şi ne putem întoarce la ale noastre. Amplasamentul va fi eliberat până în 15 octombrie şi în cel mai scurt timp stadionul va fi redat circuitului sportiv”, a declarat, miercuri, Mihai Ritivoiu, prefectul judeţului Timiş.
Cu toate acestea, la începutul anului curent, prefectul anunțase că acest spital își va continu activitatea din motive care ar fi ținut de Capitala Europeană a Culturii, și ținând cont escaladarea rapidă a războiului din Ucraina, potrivit News.ro.