Infofinanciar > Info > Sprijin financiar de până la 15.000 de lei! Cum pot fi obținuți banii
Info

Sprijin financiar de până la 15.000 de lei! Cum pot fi obținuți banii

Sprijin financiar de până la 15.000 de lei! Cum pot fi obținuți banii
sursa foto: arhiva companiei

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat emiterea primelor 156 de contracte în cadrul Programului FIV 2024. Acest program oferă românilor sprijin financiar de până la 15.000 de lei.

Contractele aprobate sunt doar la început. Programul FIV 2024 este destinat atât cuplurilor, cât și persoanelor singure. Acesta se desfășoară la nivel național, oferind suport pentru fertilizare in vitro.

„Precizăm faptul că din momentul în care contractele vor fi semnate de ambele părți, voucherele vor fi comandate și generate automat în platformă, Iar beneficiarii le vor primit instant prin e-mail”, se arată în comunicatul Ministerului Familiei.

Ministerul Familiei a raportat că și în acest an au fost primite multe dosare incomplete. Acestea constituie aproximativ 20-25% din totalul dosarelor analizate zilnic.

Programul FIV 2024 dispune de fonduri pentru 10.000 de proceduri. Sprijinul financiar se acordă în ordinea în care sunt procesate dosarele complete și eligibile.

„Vă asigurăm de faptul că toți membrii comisiilor analizează cu mare atenție fiecare document și că vom accelera ritmul de analiză al dosarelor, astfel încât timpul de așteptare să fie cât mai mic”, se mai precizează în comunicat.

Sprijin financiar de la stat

Prin Programul FIV 2024, Ministerul Familiei oferă un sprijin financiar de până la 15.000 de lei. Această sumă este destinată achiziționării de medicamente și pentru plata procedurilor medicale recomandate de specialiști. Totuși, procedurile trebuie realizate în instituții medicale din România.

Femeile interesate să participe la program trebuie să aibă vârsta între 20 și 45 de ani.

Pentru a obține sprijinul financiar, solicitanții trebuie să depună un dosar complet, care include:

– Cererea de înscriere semnată
– Declarație pe propria răspundere că nu au mai beneficiat de acest program
– Document medical care confirmă diagnosticul de infertilitate
– Adeverință de asigurat

Depunerea dosarelor a început pe 29 iulie 2024 și va continua până la epuizarea fondurilor. Documentele trebuie trimise exclusiv în format electronic pe platforma dedicată.

Prin Programul FIV 2024, statul oferă două tipuri de vouchere. Primul voucher, în valoare de 5.000 lei, este destinat achiziționării de medicamente. Al doilea voucher, cu o valoare de 10.000 lei, se utilizează pentru acoperirea costurilor procedurilor medicale.

„Este o veste foarte bună (…) şi mult aşteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut. Ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro.”, a mai spus Natalia Elena-Intotero.