Statul acordă un sprijin financiar în valoare de 15.000 de lei, distribuit în două tranșe, pentru susținerea fertilizării în vitro. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că acest ajutor va fi acordat în contextul unei crize demografice fără precedent în România. Sistemul prin care se va face pe criterii prestabilite, ci pe principiul ,,primul venit – primul servit”.
Gabriela Firea a transmis marți că de la 5 decembrie 2022 se pot depune solicitări pentru a beneficia de sprijinul financiar de 15.000 de lei de la stat, acordat prin programul social de creștere a natalității în România. Cererile vor fi trimise la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro, după ce ministrul familiei a semnat un ordin comun care prevede legi pentru programul care vizează cuplurile sau femeile singure cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani.
Mai exact, din data de 5 decembrie pot depune cereri cuplurile și femeile care încearcă să combată infertilitatea, care au domiciliul în România și vor desfășura procedurile pentru sarcină într-un spital public sau o clinică privată cu acreditare din partea țării noastre.
Declarațiile Gabrielei Firea
Ministrul Familiei a oferit lămuriri cu privire la componența dosarului care trebuie depus în vederea obținerii sprijinului financiar.
„Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declaraţie pe proprie răspundere; documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV; adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal”, a subliniat Gabriela Firea, conform alephnews.ro.
Firea a evidențiat și că principiul de acordare a sprijinului de 1500 de lei va fi bazat pe ideea de ,,primul venit – primul servit”.
„Avem fonduri suficiente până la finalul anului, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Evident, vom suplimenta fondurile dacă există cerere din partea cuplurilor şi femeilor”, a mai transmis ministrul.
Gabriela Firea a transmis că România este într-o criză demografică, ce poate avea consecințe grave pe toate planurile. Anul trecut s-au înregistrat cele mai puține nașteri din ultimul secol, sub 180.000, iar în 2022 prognoza este la fel de îngrijorătoare, în primele 5 luni rata natalității coborând cu 20%.
Ministrul Familiei a transmis că în programul derulat în București în timpul mandatului său de primar general, au fost peste 500 de copii născuți și alte câteva sute de sarcini au început să evolueze.
Cum va fi acordat sprijinul financiar?
În total, sprijinul financiar se ridică la suma de 15.000 de lei din partea statului. Acesta va fi acordat în două tranșe, mai precis un voucher de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos și un alt voucher de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare în sine, în clinicile acreditate.
Femeile care sunt în segmentul de vârstă 20-45 de ani, trebuie să obțină o indicație pentru fertilizarea în vitro de la medicul specialist, pe lângă documentele menționate anterior.