Infofinanciar > Info > Ce conținea plicul suspect de la Ambasada Rusiei din București? SRI a făcut anunțul
Info

Ce conținea plicul suspect de la Ambasada Rusiei din București? SRI a făcut anunțul

sursa playtech
Sursa foto: playtech

Serviciul Român de Informații a anunțat că în urma analizelor conținutului plicului suspect de la Ambasada Rusiei nu a fost descoperit material pirotehnic. SRI a precizat însă că investigațiile continuă.

„În legătură cu plicul ridicat de la Ambasada Rusiei, precizăm că au fost încheiate activităţile pirotehnice. Nu a fost depistat conţinut de material pirotehnic. Se continuă investigaţiile de laborator”, a informat SRI, citat de Mediafax.

„În urma unui control preliminar, acesta a fost ridicat şi transportat în siguranţă în vederea expertizării. Potrivit procedurii, plicul va fi analizat în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanţe ce ar putea fi prezente”, a mai precizat SRI.

Vineri dupa-amiază, SRI a anunțat că a ridicat un plic suspect de la Ambasada Federației Ruse din București. „În urma unui control preliminar, acesta (plicul – nr) a fost ridicat si transportat în siguranță în vederea expertizării. Potrivit procedurii, plicul va fi analizat în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente”, a transmis inițial SRI.

Reprezentanții serviciului de informații au precizat că în acest caz colaborează cu Ministerul de Interne.

Plicuri suspecte au fost trimise și la Ambasada Ucrainei

La începutul lunii decembrie, Poliția a fost sesizată că la Ambasada Ucrainei de la București au fost primite două plicuri suspecte. Și de această dată au fost solicitate echipele pirotehnice ale SRI. Verdictul a fost unul similar: ” Specialiștii SRI au pus în aplicare procedurile specifice iar în urma controlului preliminar, acestea au fost ridicate și transportate în siguranță. După primele verificări, s a constatat că plicurile nu conțin material exploziv. Potrivit procedurii, acestea vor fi analizate în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente.”

Evenimentul a fost comentat prompt de ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba care a anunțat că ambasadele ucrainene au primit și mai multe „pachete însângerate”. În perioada respectivă, mai multe misiuni diplomatice ucrainene din Europa au anunțat că au primit pachete care conțineau ochi de animale și erau acoperite cu un lichid cu miros înțepător.

Au mai existat incidente la Ambasada Rusiei

În aprilie anul trecut, un autoturism a intrat în gardul Ambasadei Rusiei din București. După impact, mașina a luat foc lângă. În vehicul se afla doar șoferul, Bogdan Drăghici, care a decedat. Drăghici, care a fost președintele asociaţiei TATA (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor), era condamnat pentru că şi-a abuzat sexual fiica.

Cu puțin timp înaintea actului său fatal, Drăghici a postat pe Facebook un text de susținere a cauzei Ucrainei: ” Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire!”