Infofinanciar > Info > Stadiul lucrărilor pe Autostrada A7. Șoferii vor putea circula pe drumul expres începând cu anul viitor
Info

Stadiul lucrărilor pe Autostrada A7. Șoferii vor putea circula pe drumul expres începând cu anul viitor

Stadiul lucrărilor pe Autostrada A7. Șoferii vor putea circula pe drumul expres începând cu anul viitor
Sursă foto: arhivă

Conform directorului general al CNAIR, constructorul român UMB a înregistrat o evoluție foarte bună a lucrărilor autostrăzii A7. Ca urmare, până la Crăciun, șoferii vor putea circula pe aproximativ 82 de kilometri din acest drum expres.

Luna trecută, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că lucrările vor fi finalizate până la finalul anului viitor. Cu toate acestea, șansele pentru o finalizare integrală a lucrărilor sunt destul de mici.

„Podul peste râul Buzău va fi pus în valoare anul viitor.  Ca urmare, va face conexiunea cu autostrada Ploiești – Buzău, după se vor finaliza lucrările pe lotul 3 (Pietroasele – Buzău). Practic, anul viitor se va putea circula pe autostradă de la Focșani până la București (201 km)”, a transmis Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook, potrivit economedia.