Infofinanciar > Info > Stadiul lucrărilor pe Autostrada A9. Au fost depuse 9 oferte pentru construcția lotului 1
Info

Stadiul lucrărilor pe Autostrada A9. Au fost depuse 9 oferte pentru construcția lotului 1

Stadiul lucrărilor pe Autostrada A9. Au fost depuse 9 oferte pentru construcția lotului 1
Sursă foto: Arhiva companiei

Conform anunțului făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au fost depuse 9 oferte pentru construirea lotului 1 din Autostrada A9. Primul lot dispune de o lungime de aproximativ 36 kilometri, iar valoarea este estimată la 5,65 miliarde de lei.

„Antreprenori din România, Bulgaria, Italia, Turcia și Ucraina au depus 9 oferte pentru construcția primului lot al acestei autostrăzi (Remetea Mare-Jebel), cu o lungime de 35,67 km”, a spus Grindeanu.

În ceea ce privește durata privind proiectarea și execuția lucrărilor, constructorul va avea la dispoziție 48 de luni. Astfel, 12 luni vor fi destinați proiectări, iar 36 de luni vor fi alocate pentru execuție, potrivit economedia.