Infofinanciar > Info > Stăm din ce în ce mai prost! Trei din zece gospodării de la noi se află în sărăcie energetică
Info

Stăm din ce în ce mai prost! Trei din zece gospodării de la noi se află în sărăcie energetică

Stăm din ce în ce mai prost! Trei din zece gospodării de la noi se află în sărăcie energetică
Foto: economedia.ro

Potrivit unei analize a Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), trei din zece gospodării (33,3%) au ajuns în sărăcie energetică după ce au cheltuit peste 10% din venituri doar pentru plata facturilor la energie, în 2020. Acest procent este în creștere față de anul precedent (27,4%).

De asemenea, două din zece gospodării (19%) suferă de ceea ce se numește „sărăcie energetică ascunsă”, ele reducându-și mult consumul din cauza veniturilor mici, față de 16% în anul anterior (2019).

Faptul că criza energetică s-a suprapus peste cea pandemică va duce la creșterea acestor procente, spun experții ORSE. Acest lucru cere măsuri nu doar pentru atenuarea efectelor prin ajutoare sociale, ci decizii care să contribuie, pe termen mediu și lung, la tratarea cauzelor, spun experții.

Și încă nu știm cum stăm în 2022!

Analiza privind evoluția sărăciei energetice a fost efectuată pe baza datelor cuprinse în Ancheta Bugetelor de Familie (ABF) 2020, realizată de Institutul Național de Statistică (INS). În absența unor date pentru 2021 sau 2022, încă nu poate fi estimat impactul pe care îl au creșterile prețurilor la energie din sezonul rece 2021-2022, dar nici efectul cumulat al măsurilor de plafonare și compensare a facturilor. De asemenea, nu poate fi cuantificat încă impactul războiului din Ucraina, care va deveni vizibil mai ales în iarna2022-2023, subliniază ORSE.

„Datele statistice ne arată clar că tot mai mulți dintre concetățeni se confruntă cu sărăcia energetică, adică nu își permit să mențină temperaturi confortabile în locuințe, ori sunt nevoiți să renunțe la alte nevoi de bază, precum hrană, îmbrăcăminte sau medicamente, pentru a-și plăti facturile la energie. Cred că fiecare dintre noi cunoaște probabil pe cineva care se confruntă cu această situație nefericită, printre rudele noastre, prieteni, vecinii de la bloc sau consătenii noștri. Cu toții suntem parte din aceeași societate, așa că acești consumatori trebuie sprijiniți prin politici țintite, astfel încât să aibă acces la energie conform necesităților, un drept care ține de demnitatea umană până la urmă”, a declarat Anca Sinea, vicepreședinte al Asociației Centrul pentru Studiul Democrației și coordonatorul ORSE.

Sărăcia energetică se ține scai de capul nostru

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect inițiat de către Centrul pentru Studiul Democrației, think-tank înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Știinţe Politice, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcționează ca centru de cercetare acreditat.

Scopul acestei inițiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel național și de a oferi expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populației.