Infofinanciar > Info > Statul susține studenții români. Beneficiile de care pot avea parte tinerii în 2024
Info

Statul susține studenții români. Beneficiile de care pot avea parte tinerii în 2024

Statul susține studenții români. Beneficiile de care pot avea parte tinerii în 2024
Sursă foto: unsplash.com

În orice început de drum, avem nevoie de susținere pentru a putea duce la capăt provocările întâmpinate. Astfel, tinerii români trebuie să beneficieze de sprijin în scopul de a face față vieții de adult. Statul are în vedere susținerea studenților, prin diferite programe care le oferă un ajutor financiar. Aceste inițiative vor continua și în 2024 pentru a aduce beneficii tinerilor.

Pentru a putea realiza lucruri importante în viață, există nevoie de ajutor financiar. În 2024, studenții și familiile tinere au oportunitatea de a accesa credite garantate de stat. Este vorba de două inițiative, Student Invest și Family Start.

Programe destinate tinerilor în 2024

Tinerii pot beneficia de susținere din partea statului în 2024. Aceștia pot accesa credite garantate de stat, iar sumele împrumutate se pot ridica până la 150.000 de lei. Totul este posibil prin intermediul programelor Student Invest și Family Start. Potrivit ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Natalia Intotero, cele două inițiative se vor lansa începând cu săptămâna viitoare.

„Pentru programul Student Invest, suma este de 15.000 euro. Ambele programe că se vor lansa la începutul săptămânii viitoare. Deci toate speculațiile de până acum – că s-au lansat, că băncile au finalizat acești bani – nu sunt adevărate. Ambele programe se vor lansa săptămâna viitoare, deci vor putea să aplice toți cei care doresc. 15.000 de euro pentru studenţi, dobânda subvenționată este 100% de minister” a spus Natalia Intotero.

Dobândă zero pentru studenți

Potrivit ministrului, programul oferit de stat vine cu multe beneficii pentru studenți. Aceștia au parte de credite cu dobândă suportată în totalitate de bugetul statului. Dar, există anumite condiții. Printre care se numără obligativitatea ca studenții să fie înscriși în cadrul unei instituții de învățământ superior din România. De asemenea, pot accesa acest împrumut cu dobândă zero doar studenții cu vârste de până la 40 de ani.

„Posibilitatea rambursării acestor bani în termen de maxim 10 ani, practic vârsta acestora până în 40 de ani. Toți cei care doresc să aplice trebuie să facă dovada că urmează cursurile unei facultăți sau studii postuniversitare sau doctorat. O altă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească este aceea că trebuie să urmeze cursurile aici, la noi în țară, în România, și să aibă vârsta până în 40 de ani”, a explicat ministrul Familiei, conform Antena 3 .

Mai mulți beneficiari pentru Family Start

Românii care se încadrează în condițiile programelor se pot înscrie, însă numărul de beneficiari este limitat. Potrivit unui document al Ministerului Familiei, programul Family Start va putea ajuta un număr mai mare de persoane față de Student Invest.

Limitele maxime de garantare pentru cele două programe sunt prevăzute în document. Astfel, a fost setat un maxim de 250 de milioane de lei pentru fiecare inițiativă în parte. De asemenea, este specificat și numărul de beneficiari pentru acest an. Programul Family Start va avea un număr maxim de 4.375 de participanți. Cifră care este în creștere față de 4.200, valoarea de anul trecut. De asemenea, programul Student Invest va avea un număr maxim de 5.556 de beneficiari, în scădere de la 6.300.