Anihilarea se înscrie în cadrul unor eforturi de o mai mare amploare menite să îngreuneze campaniile informatice lansate de Rusia.
Departamentul Justiției a anunțat că, în colaborare cu alte țări, FBI-ul a anihilat o operațiune rusească de piraterie informatică. Aceasta infiltrase în peste 1000 de instalații de internet din locuințe și mici firme.
În colaborare cu o serie de infractori din domeniu, serviciile rusești de informații au creat un așa-zis ‘botnet’. O rețea privată de computere infestate cu viruși, ca să poată spiona organizații militare și de securitate din Statele Unite.
FBI-ul a copiat și a șters date furate și viruși de pe aparate piratate. Asta a împiedicat Rusia să le poată folosi fără să le afecteze modul de funcționare.
Luna trecută, cu eforturi de mare amploare, FBI-ul a anunțat anihilarea unei campanii similare lansate din China. Ea viza infrastructura de primă importanță și deseori pătrundea în firme mici. Sau se strecura printre contractanți și rețele ale administrației locale.
În ultimele luni FBI și Departamentul Justiției au avertizat că se semnalează o creștere a atacurilor informatice. Ele vizează Statele Unite și sunt lansate din China, Iran și Rusia.