Statistica zilei face referire la procesul de învățare și formare. Educația este un lucru foarte important, care stă la baza fiecărei societăți în parte. Există mai multe forme de dezvoltare a propriilor capacități. Oamenii pot alege să acumuleze noi cunoștințe prin intermediul educației formale sau non-formale. Astfel, potrivit unui studiu al INS, 27,7% dintre adulții români au participat la o forma de educație în 2022.
Continuarea studiilor și dezvoltarea personală reprezintă un obiectiv care trebuie atins de fiecare om în parte. La nivelul adulților, puțini români aleg să-și continue studiile. Sau chiar să se implice într-un proces de învățare non-formal.
Statistica zilei: educație și formare
În anul precedent, rata de participare a adulților la o formă de educație a fost de 27,7%. Este vorba de 3548,8 mii de persoane, care au vârste cuprinse între 18-69 de ani. Din acest număr total. 50,4% au preferat sistemul de învățare informal. Care conține activități educative în afara sistemelor instituționale. În plus, din totalul adulților, doar 49% cunosc cel puțin o limbă străină.
Studiul INS s-a bazat pe educația în rândul adulților români. Potrivit rezultatelor anchetei, 15,9% dintre adulți au participat doar la educația formală. Care presupune urmarea cursurilor din cadrul sistemului național de educație universitar și preuniversitar. De asemenea, 75,6% au participat doar la educația non-formală. Astfel, participând la cursuri, seminarii, ateliere, lecții private sau instruire practică la locul de muncă.
Mediul urban, mai deschis la educație
Statistica zilei ne arată că mediul urban a avut o rată de participare la educație mai mare față de rural. Având un procent de 33% și respectiv 21,1%. Cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au prezentat cel mai mare grad de participare la educația formală sau non-formală, în procent de 62,8%.
De asemenea, aceștia sunt urmați de cei cu studii postliceale, care au o rată de participare de 46,0%. Se alătură și cei care fac parte din forța de muncă. Rata de participare la o formă de educație a fost de 33,3% pentru cei care au un job. Aceste categorii au prezentat niveluri mai ridicate de implicare în educația formală sau non-formală.
Procentul persoanelor care au participat la educație formală sau non-formală a fost mai mare în cazul salariaților. De 36,9% față de doar 9,7% pentru șomeri. De asemenea, un procent mare s-a regăsit în cazul specialiștilor din diferite sectoare (48,2%) și al persoanelor implicate în activități de informare și comunicare (57,2%).
Accesul la informație
În cele 12 luni care au precedat sondajul, 1881,6 mii de persoane sau 14,7% din populația adultă în ansamblu au căutat informații. Cu privire la opțiunile de care dispun pentru a se angaja în educația non-formală. Care include meditații private, seminarii, ateliere de lucru, cursuri de orice fel și formare practică la locul de muncă.
Procentele sunt mai mari în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (36,9%), al celor cu studii postliceale (29,0%) și al șomerilor (20,8%).
Instituțiile și organizațiile au informat 1552,3 mii de persoane (sau 12,1% din populația adultă) cu privire la posibilitățile de învățare. Indiferent dacă le-au căutat sau nu în mod activ.
Cunoașterea unei limbi străine
6275,2 mii de adulți (49%) cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani cunoșteau cel puțin o limbă străină. Dintre aceștia, 70,8% cunoșteau doar una singură. 73,1% dintre cei care puteau vorbi cel puțin o limbă străină au afirmat că vorbeau cel mai bine engleza, iar 10,9% franceza.
În ceea ce privește limba străină cel mai des folosită, peste jumătate dintre respondenți (57,7%) s-au autoevaluat ca utilizatori avansați sau intermediari. 59,6% dintre persoanele care s-au identificat ca utilizatori avansați aveau o diplomă universitară. De asemenea, 80,4% locuiau în orașe, iar 73,0% aveau un loc de muncă.