În 2023, în UE existau 7,7 milioane de femei ce lucrau în cercetare și inginerie. Numărul este mai mare cu 381.200 decât era cel înregistrat în 2022. În toate activitățile economice prezente în clasificarea statistică a activităților economice din UE, femeile reprezentau 41,0% din forța de muncă din domeniul științei și ingineriei. Această pondere a fost mai mare în activitățile legate de servicii, cu 45,6%. În industria prelucrătoare, femeile reprezentau 22,4% din oamenii de știință și inginerii. În același timp, în alte activități, această pondere era de 23,9%.
În rândul țărilor UE, proporția femeilor cercetător și inginer variază considerabil în 2023. Cele mai mari procente sunt înregistrate în Danemarca (50,8%), Spania (50,0%) și Bulgaria (49,1%), Letonia și Irlanda (49% fiecare). Cea mai scăzută reprezentare a femeilor cercetător și inginer a fost înregistrată în Ungaria (30,7%), urmată de Finlanda (31,4%), Italia (34,1%), Slovacia și Malta (34,3% fiecare).
În care state din UE sunt cele mai multe femei cercetător și inginer?
La nivelul 1 al Nomenclatorului unităților teritoriale pentru statistică, femeile cercetător și inginer au fost majoritare în 12 regiuni ale UE: 4 regiuni din Spania: Canarias (59,2%), Noroeste (54,2%), Centro (53,5%) și Noreste (52,2%), 2 regiuni din Portugalia: Região Autónoma dos Açores (57,5%) și Madeira (55,8%), Makroregion Wschodni (56,5%) și Makroregion Centralny (52,6%) în Polonia, Severna i yugoiztochna în Bulgaria (54,4%), Norra Sverige în Suedia (51,5%), precum și Danemarca (50,8%) și Corse în Franța (50,5%).
La celălalt capăt al scalei, cea mai mică proporție de femei cercetător și inginer a fost înregistrată în regiunile maghiare Közép-Magyarország (30,1%) și Dunántúl (31,1%), urmate de regiunea germană Baden-Württemberg (30,8%), regiunea finlandeză Manner-Suomi (31,4%) și Sud în Italia (30,6%), conform Eurostat.
Câți bani a cheltuie UE pentru cercetare și dezvoltare
În 2023, UE a cheltuit 381,4 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare. Suma este mai mare cu 6,7% decât în anul precedent. Aceasta a fost în valoare de 357,4 miliarde de euro. De asemenea, UE a cheltuit în 2023 cu 57,9% mai mult decât în 2013. Suma s-a ridicat la 241,5 miliarde de euro.
În 2023, 5 țări din UE au înregistrat o intensitate a cercetării și dezvoltării de peste 3%. Cea mai mare intensitate a a domeniilor a fost înregistrată în Suedia (3,6%), Belgia și Austria (3,3% fiecare). Germania și Finlanda au urmat cu 3,1% fiecare.
În schimb, 5 țări din UE au raportat o intensitate a cercetării și dezvoltării sub 1%: România (0,5%), Malta (0,6%), Cipru (0,7%), Bulgaria și Letonia (ambele 0,8%).
Sectorul întreprinderilor a continuat să reprezinte cea mai mare parte a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare. În 2023, acesta a reprezentat 66% din cheltuielile UE pentru cercetare și dezvoltare, totalizând 253,1 miliarde de euro. Acesta a fost urmat de sectorul învățământului superior, sectorul guvernamental și sectorul privat non-profit.
![](https://www.infofinanciar.ro/wp-content/uploads/2022/04/infofinanciar_logo.png)