Infofinanciar > Info > Statistica Zilei: Cantitatea de țiței din România a scăzut cu aproape 5% în 2024 față de anul anterior
Info

Statistica Zilei: Cantitatea de țiței din România a scăzut cu aproape 5% în 2024 față de anul anterior

Statistica Zilei: Cantitatea de țiței din România a scăzut cu aproape 5% în 2024 față de anul anterior
Sursa foto: Arhiva companiei

În primele 11 luni ale lui 2024, țara noastră a produs aproape 2,456 milioane de tone echivalent petrol (tep) de țiței. Conform INS, o ducem mai prost ca în anul anterior.

Cantitatea produsă în primele 11 luni este mai mică cu 106.500 tep, respectiv 4,2%, față de aceeași perioadă din 2023. Totuși, importurile de țiței au crescut. În perioada menționată din 2024, acestea au totalizat 7.418 milioane tep, cu 721.600 tep peste cifra înregistrată în ianuarie-noiembrie 2023.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză sau CNSP a publicat ultima Prognoză a echilibrului energetic. Potrivit datelor prezentate, producția de țiței se va diminua treptat până în 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5%.

În 2024, este estimată o cantitate de țiței de 2,82 milioane tep (-3,1% față de 2023). Pentru 2025 se preconizează 2,74 milioane tep (-2,8%). În 2026, datele indică 2,68 milioane tep (minus 2,2%) și în 2027 – 2,63 milioane tep (minus 1,9%).

Potrivit CNSP, scăderea este cauzată de declinul natural al zăcămintelor și menținerea unităților existente de producție, conform economica.