În anul 2020, aproximativ 4,5% din totalul locurilor de muncă din Uniunea Europeană (UE) lucrau în agricultură. Mai exact, 9,4 milioane de persoane erau în sectorul agriculturii, silviculturii și pescuitului. Marea majoritate, adică 4,2% din totalul locurilor de muncă, lucrau în agricultură.
Sectorul agriculturii, silviculturii și pescuitului continuă să fie o sursă semnificativă de locuri de muncă. Acest lucru se întâmplă în special în țările din estul și sudul UE.
România și agricultura
Analizând datele regionale NUTS 3, regiunile Vaslui (61,7%) și Neamț (51,4%) din România au raportat cele mai mari rate de ocupare a forței de muncă în acest sector. În plus, 114 regiuni aveau peste 16,5% din forța de muncă angajată în agricultură, silvicultură și pescuit. Cele mai mari concentrări au fost în Bulgaria, Grecia, Polonia, Portugalia și România.
La limita inferioară a intervalului, 137 de regiuni din 2020 aveau mai puțin de 0,5% din forța de muncă angajată în agricultură, silvicultură și pescuit, conform Eurostat.
În cifre absolute, regiunile cu cea mai mare ocupare a forței de muncă în agricultură, silvicultură și pescuit au fost localizate preponderent în România, cu 8 din primele 10 regiuni. Regiunea Iași din România a avut cel mai mare număr de 146 200 de angajați. Aceasta a fost urmată de alte patru regiuni din România cu peste 100 000 de angajați fiecare. În afară de regiunile românești, doar alte două regiuni au intrat în topul celor 10 regiuni NUTS 3 cu cele mai mari cifre de ocupare a forței de muncă în agricultură, silvicultură și pescuit. Este vorba despre Sandomiersko jędrzejowski din sud-estul Poloniei și Almería din sudul Spaniei.
Agricultura din Europa
Politica agricolă a UE este încă ancorată într-un model învechit care acordă prioritate creșterii productivității în detrimentul mediului. Aceasta se concentrează pe producerea de culturi de bază și produse animale ieftine pentru industria alimentară și piețele de export. Nu se concentrează pe producerea de alimente nutritive pentru populația locală. Lanțurile de aprovizionare cu alimente globalizate sunt complexe, opace și pline de exploatare. Acest sistem agroalimentar industrial este extrem de vulnerabil la schimbările climatice rapide, la colapsul ecosistemelor și la schimbările geopolitice – secetele, inundațiile, noii dăunători și șocurile economice îi afectează puternic pe fermieri.
Un alt model este posibil. Peste tot în Europa există povești inspirate de fermieri care aleg să renunțe la practicile agricole dăunătoare și să reinvestească în lanțuri de aprovizionare locale și rezistente. Atunci când oamenii cultivă împreună cu natura, mai degrabă decât împotriva ei – ceea ce noi numim agroecologie – vedem cum viața revine în mediul rural, cum se îmbunătățește sănătatea umană și calitatea alimentelor și cum terenurile noastre agricole devin rezistente și vor rezista mult timp în viitor.