Infofinanciar > Info > Statistica zilei: Comerțul cu ridicata a scăzut cu 2% față de iunie 2022
Info

Statistica zilei: Comerțul cu ridicata a scăzut cu 2% față de iunie 2022

Statistica zilei: Comerțul cu ridicata a scăzut cu 2% față de iunie 2022
Sursă foto: Antena 3 CNN

Pe parcursul lunii 2023 cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut. Astfel, acesta a înregistrat diferențele atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Comparativ cu luna iunie a anului 2022, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut în iunie 2023. Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 2,2%.

Comparativ iunie 2023– mai 2023

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata serie brută, în luna iunie 2023, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, cu 5,9%.

Aceasta a venit ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata care a scăzut cu 26,3%, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii cu 15,2%, comerţul cu ridicata specializat al altor produse cu 7,6%, comerţul cu ridicata nespecializat cu 4,2%, comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare cu 2,3%, comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri cu 1,9% şi din comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului cu 0,1%.

De asemenea, comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a crescut cu 2,8%.

Comparativ iunie 2023- iunie 2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, serie brută, în luna iunie 2023, comparativ cu luna iunie 2022, a scăzut cu 0,3%.

Cauza acestei diferențe a fost reducerea cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii care a scăzut cu 19,3%, activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata cu 9,1% și comerţul cu ridicata specializat al altor produse cu 7,6%.

Pe de altă parte, este important de menționat că au fost înregistrate creșteri în: comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri care a crescut cu 18,0%, comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare cu 12,5%, comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii cu 4,5%, comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului cu 3,0% și comerţul cu ridicata nespecializat cu 2,8%.

Comparativ perioada 1.I-30.VI.2023- 1.I-30.VI.2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata serie brută, în perioada 1.I-30.VI.2023, comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2022, a înregistrat o creştere de 4,3%.

Acest lucru a fost datorat creșteriilor activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata care au crescut cu 18,8%, comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri cu 16,5%, comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii cu 14,4%, comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare cu 10,7%, comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului cu 6,2% şi comerţului cu ridicata nespecializat cu 2,5%.

În acest context, scăderile au fost înregistrate în comerţul cu ridicata specializat al altor produse, unde s-a sesizat o scădere de 6,5% şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii cu 0,4%, conform INS.