Infofinanciar > Lumea la zi > Statistica zilei. Rata locurilor de muncă vacante în zona euro scade la 2,6% de la 2,9%
Lumea la zi

Statistica zilei. Rata locurilor de muncă vacante în zona euro scade la 2,6% de la 2,9%

Statistica zilei. Rata locurilor de muncă vacante în zona euro scade la 2,6% de la 2,9%
Sursa foto Arhiva companiei

În al doilea trimestru din 2024, rata locurilor de muncă vacante a fost de 2,6% în zona euro. Aceasta este în scădere de la 2,9% în primul trimestru din 2024 și de la 3,1% în al doilea trimestru din 2023, potrivit cifrelor publicate de Eurostat. Rata locurilor de muncă vacante în UE a fost de 2,4% în al doilea trimestru din 2024. De asemenea, valoarea a fost în scădere de la 2,6% în primul trimestru din 2024 și de la 2,9% în al doilea trimestru din 2023.

În zona euro, rata locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru din 2024 a fost de 2,3% în industrie și construcții și 2,9% în sectorul serviciilor.

În UE, rata a fost de 2,2% în industrie și construcții și 2,7% în servicii.

Rata locurilor de muncă vacante pe state membre

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date comparabile, cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru din 2024 au fost înregistrate în Belgia , Țările de Jos și Austria. Ratele au fost de 4,4%, respectiv 4,0%. România a fost la coada clasamentului. Aici, au fost înregistrate cele mai reduse rate ale locrurilor de muncă. Procentul a fost de 0,7%. Aceasta a fost urmată de Bulgaria cu 0,8%, și Polonia și Spania. Cele două din urmă ambele au avut o rata de 0,9%.

Comparativ cu același trimestru al anului precedent, rata locurilor de muncă vacante a crescut în șase state membre. Ea a rămas stabilă în trei state membre și a scăzut în optsprezece state membre. Cea mai mare creștere a fost observată în Grecia cu 0,9%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Germania (-1,0 pp), Austria (-0,9 pp) și Suedia (-0,8 pp).

Defalcare în funcție de activitatea economică

Figura de mai jos prezintă ratele locurilor de muncă vacante din UE și din zona euro în funcție de activitatea economică, în al doilea trimestru din 2024. Datele sunt afișate pentru economia întreprinderilor, pentru care sunt disponibile date din toate țările UE, conform Eurostat. Cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă vacante, atât pentru UE, cât și pentru zona euro, au fost înregistrate în:

Defalcare în funcție de activitatea economică, Sursa foto Eurostat

Defalcare în funcție de activitatea economică, Sursa foto Eurostat

Secțiunea N: „Activități de servicii administrative și activități de servicii suport” care include agențiile de muncă temporară (3,9% în zona euro, 3,8% în UE)

Secțiunea F: „Construcții” (3,5% în zona euro, 3,2% în UE)

Secțiunea I: „Activități de cazare și alimentație publică” (3,3% în zona euro, 3,2% în UE)

Secțiunea J: „Informații și comunicații” (3,2% în zona euro, 3,0% în UE)

Secțiunea M: „Activități profesionale, științifice și tehnice” (3,0% în zona euro, 2,8% în UE)