În primul trimestru din 2024, emisiile de gaze cu efect de seră ale economiei UE au fost estimate la 894 de milioane de tone de echivalent CO2. Acestea sunt în scădere cu 4,0% față de același trimestru din 2023. Atunci, valoarea acestora era de 931 de milioane de tone de CO2.
Produsul intern brut (PIB) al UE a rămas stabil. A înregistrat doar o ușoară creștere. Aceasta a fost de 0,3% în primul trimestru din 2024, comparativ cu același trimestru din 2023.
Emisiile de gaze cu efect de seră în primul trimestru al anului
Aceste informații provin din datele privind estimările trimestriale ale emisiilor de gaze cu efect de seră pe activități economice publicate Eurostat. Estimările trimestriale ale emisiilor de gaze cu efect de seră completează datele socioeconomice trimestriale. Printre acestea de află PIB-ul sau ocuparea forței de muncă.
Acest articol prezintă o serie de constatări din articolul mai detaliat Statistics Explained privind emisiile trimestriale de gaze cu efect de seră.
În primul trimestru al anului 2024, sectoarele economice responsabile pentru cele mai mari reduceri față de primul trimestru al anului 2023 au fost furnizarea de energie electrică și gaze, dar și gospodăriile. Valorile reducerilor au fost 12,6%, respectiv 4,4%, conform Eurostat.
Emisiile au scăzut în 20 de țări ale UE
În primul trimestru din 2024, se estimează că emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut în 20 de țări ale UE, comparativ cu același trimestru din 2023.
Cele mai mari reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră sunt estimate pentru Bulgaria, Germania și Belgia. Valorile reducerilor sunt 15,2%, 6,7% și 6%.
Dintre cele 20 de state membre ale UE care se estimează că și-au redus emisiile, 8 au înregistrat și o scădere a PIB-ului. Acestea sunt Cehia, Germania, Estonia, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Austria și Finlanda. Se estimează că celelalte 12 state membre ale UE au reușit să reducă emisiile. Acestea sunt Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia, Suedia și Croația. În același timp, PIB-ul lor a crescut.
Ce sunt emisiile de gaze cu efect de seră?
Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) provenite din activitățile umane intensifică efectul de seră. Acest lucru contribuie la schimbările climatice. Dioxidul de carbon (CO2), provenit din arderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul și gazele naturale, este unul dintre cei mai importanți factori care determină schimbările climatice. Cei mai mari emitenți sunt China, urmată de Statele Unite. Statele Unite au emisii mai mari pe cap de locuitor. Principalii producători care alimentează emisiile la nivel global sunt marile companii de petrol și gaze.