Infofinanciar > Lumea la zi > Statistica zilei. Vârsta mediană în UE a crescut cu 2 ani și 3 luni în 2023 față de 2013
Lumea la zi

Statistica zilei. Vârsta mediană în UE a crescut cu 2 ani și 3 luni în 2023 față de 2013

Statistica zilei. Vârsta mediană în UE a crescut cu 2 ani și 3 luni în 2023 față de 2013
Sursă foto: Getty Images

La 1 ianuarie 2023, vârsta mediană a populației din Uniunea Europeană, UE, a ajuns la 44 de ani și 5 luni. Aceasta înseamnă că jumătate din populația UE era mai în vârstă decât acești ani. în același timp, cealaltă jumătate era mai tânără.  Vârsta mediană a populației UE a crescut cu 2 ani și 3 luni din 2013. Atunci, vârsta mediană era de 42 de ani și 2 luni.

Aceste informații provin din datele privind structura și îmbătrânirea populație publicate de Eurostat.

Vârsta mediană în 2023

La 1 ianuarie 2023, la nivelul tuturor membrilor UE, vârsta mediană a variat între 38 de ani și 4 luni în Cipru și 48 de ani și 4 luni în Italia. Între 2013 și 2023, vârsta a crescut în toți membrii UE. Excepția au făcut Malta și Suedia. Vârsta mediană a acestor state a scăzut. Pentru Malta se remarcă o scădere de 4 luni. În cazul Suediei, vârsta mediană a scăzut cu o lună. De asemenea, și Germania a fost excepția de regulă. Vârsta înregistrată în acest stat a rămas neschimbată.

În cinci țări din UE, vârsta populației a crescut cu 4 ani sau mai mult. În Portugalia, vârsta mediană a crescut cu 4 ani și 4 luni. Aceasta a fost cea mai mare creștere a vârstei din toate țările uniunii Europene. Grecia, Spania, Slovacia și Italia au urmat. Creșterea înregistrată de acestea a fost de 4 ani.

Vârsta SUrsa foto Eurostat

Sursa foto Eurostat

Rata de dependență a vârstnicilor a ajuns la 33,4% în 2023

Rata de dependență a persoanelor vârstnice din Uniunea Europeană s-a situat la 33,4% la 1 ianuarie 2023. Această rată este definită ca raportul dintre numărul de persoane în vârstă (65 de ani și peste) și numărul de persoane în vârstă de muncă (15-64 de ani).Acest indicator a crescut cu 5,7 puncte procentuale de la data de 1 Ianuarie 2013. Atunci, acesta se situa la 27,7%.

Cele mai ridicate rate au fost înregistrate în Portugalia (38,0%), Italia și Finlanda (ambele 37,8%). Cele mai mici rate au fost înregistrate în Luxemburg (21,5%), Irlanda (23,2%) și Cipru (24,7%).

Comparativ cu anul 2013, cele mai mari creșteri ale ratelor s-au înregistrat în Polonia (+10,4%), Bulgaria (+9,2%) și Croația (+9,0%). Cele mai scăzute în Luxemburg (+1,3%), Malta (+2,0%) și Austria (+2,8 %).