Infofinanciar > Info > Statul a uitat să mai plătească bursele elevilor! Termenul a fost depășit cu o săptămână
Info

Statul a uitat să mai plătească bursele elevilor! Termenul a fost depășit cu o săptămână

Statul a uitat să mai plătească bursele elevilor! Termenul a fost depășit cu o săptămână
FOTO: fanatik.ro

Guvernul României a uitat să premieze performanță! Bursele de merit,de studiu și cele sociale nu au ajuns la elevii care au nevoie de ele și le merită pe deplin.

Actul normativ prevede ca termen de livrare a burselor, fiecare zi de 15 a lunii. Cum termenul limită a fost depășit, Ministerul Educației a anunțat că va solicita „ o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară”.

Părinții elevilor care beneficiază de bursele respective au declarat că livrarea  banilor a întârziat deja cu o săptămână, fapt ce i-a mânat pe cei de la edupedu.ro într-un demers jurnalistic prin care să afle de ce nu au fost livrați banii și care este situația burselor la nivel național.

Ministerul Educației va trimite o circulară în teritoriu pentru a clarifica situația burselor

Primul pas realizat de jurnaliștii platformei amintită anterior a constat în adresarea unui set de întrebări, Ministerului Educației. Aflăm astfel, că a fost livrat cuantumul financiar aferent burselor profesionale și banii de liceu de către ministerul în cauză, dar bursele de performanță , merit, studiu, și ajutor social sunt livrați de ministerul de finanțe în teritoriu:Banii pentru bursele profesionale și Bani de liceu au fost plătiți de minister, însă banii pentru bursele de merit, performanță, de studiu și de ajutor social sunt livrați de ministerul de finanțe în teritoriu”.

În urma înștințării ministerul Educației și-a asumat sarcina de a expedia către inspectoratele școlare județene și va solicta execuția bugetului școlilor pnetru luna octombrie, pentru a avea o situație clară a sumelor virate pentru burse „ În privința burselor cu termen de plată 15 ale lunii, bani care ar trebui virați de Ministerul de Finanțe,

Ministerul Educației va trimite o adresă către inspectoratele școlare județene și va cere execuția bugetului școlilor pentru luna octombrie, cu data de referință 30 octombrie, pentru a avea situația clară a sumelor virate pentru burse, potrivit romaniatv.net

Inspectoratele vor fi rugate, de asemenea, să transmită dacă sunt semnalate eventuale probleme de către școli și repartizarea sumelor la nivel de UAT-uri (n.red. Unități administrativ teritoriale)”.

Care este cuantumul burselor

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1138/2022 se acordă pentru anul școlar 2022-2023, pentru elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, bursă de performanță în valoare de 500 de lei, alți 200 de lei se acordă pentru bursele de merit, iar cele de studiu și ajutor social sunt remunerate cu 150 respectiv 200 de lei.

Banii care asigură plata pentru performanță studiu etc sunt asigurați de bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrațiilor locale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar dar și din sumele defalcate din TVA, validate annual prin legea bugetului de stat cu destinația în cauză.

Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Bursele prevăzute la art. 1 alin. (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Ministerul Finanțelor face plățile către Direcțiile Finanțelor Publice din teritoriu care direcționează către UAT-uri, iar UAT-urile către școli”, explică ministerul Educației.