Infofinanciar > Lumea la zi > Statul Colorado a interzis candidatura la președinție a lui Donald Trump. Decizia republicanilor
Lumea la zi

Statul Colorado a interzis candidatura la președinție a lui Donald Trump. Decizia republicanilor

Donald Trump, Sursă foto: CNN
sursă foto: arhiva companiei

Un tribunal din Colorado a decis interzicerea lui Donald Trump de a participa la alegerile primare din acest stat. Aceste alegeri vor avea loc pe 5 martie 2024. Partidul Republican a anunțat că va contesta această decizie și va apela la Curtea Supremă a SUA pentru a anula hotărârea instanței.

„Acesta este cel mai mare caz de interferenţă electorală din istoria SUA şi reprezintă un atac grav asupra dreptului fundamental la vot a milioane de americani”, se arată într-un comunicat al partidului.

„Dacă decizia Curţii Supreme din Colorado nu va fi anulată, orice alegător va avea puterea de a cere descalificarea oricărui candidat politic. În Colorado sau în orice altă jurisdicţie care îi urmează exemplul”, potrivit HotNews.ro

Judecătorii de la Curtea Supremă urmează să decidă daca vor lua în considerare acest caz. Săptămâna trecută, Curtea Supremă din Colorado a decis faptul că Trump nu este eligibil pentru alegerile primare din 2024. Pentru că la data de 6 ianuarie 2021, oamenii au luat cu asalt Capitoliul. Iar el a fost la conducere în acea perioadă.