Infofinanciar > Info > Statul dă 8 milioane de euro firmelor de construcții. Este nevoie de specialiști în eficiență energetică
Info

Statul dă 8 milioane de euro firmelor de construcții. Este nevoie de specialiști în eficiență energetică

Statul dă 8 milioane de euro firmelor de construcții. Este nevoie de specialiști în eficiență energetică
Sursă foto: Jurnalul

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) alocă un sprijin în valoare de 8 milioane de euro, care ar permite formarea profesională a cel puțin 8 mii de specialiști în domeniul eficienței energetice.

Ministerul Lucrărilor Publice va oferi un sprijin financiar de 8 milioane de euro firmelor de construcții, pentru ca acestea să-și instruiască angajații în domeniul eficienței energetice. Conform estimărilor MDLPA, suma – care provine din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – ar ajunge pentru formarea profesională a cel puțin 8 mii de specialiști și muncitori în acest domeniu.

Prin acest demers, lucrările de renovare și reabilitare termică a clădirilor ar fi mai bine executate. Un element important, având în vedere că, în numeroase cazuri, locatarii trebuie să plătească mii de euro pentru izolația acoperișului și a clădirii, care trebuie ulterior refăcute.

Astfel de situații apar frecvent din cauză că multe firme de construcții nu au specialiști și meseriași pregătiți în domeniul eficienței energetice.

Fonduri pentru instruirea muncitorilor, arhitecților și managerilor

Uniunea Europeană alocă bani pentru renovări, dar și pentru instruirea angajaților din construcții, astfel încât lucrările să fie bine executate. Fondurile pentru cursurile de formare vor fi administrate de Ministerul Dezvoltării, care are la dispoziție 8 milioane de euro pentru a-i școli atât pe ingineri și arhitecți, cât și pe muncitori.

„Eu îmi aloc câteva ore la fiecare proiect numai pentru a-i învăța de ce facem altfel. Pentru a înțelege un pic care e treaba cu punțile termice, de ce trebuie să săpăm mai mult, de ce un polistiren care montat prost trebuie dat jos”, explică consultantul în eficiență energetică Vlad Ciobanu

Potrivit cercetătorului științific INCD Urban-Incerc, Horia Petran, demersul inițiat de Ministerul Lucrărilor Publice se va materializa în cursuri de scurtă durată, care vor oferi informațiile necesare creșterii nivelului de eficiență energetică: „Vorbim de cunoștinte necesare punerii în aplicare a standardului N-Zeb, de clădiri cu consum de energie aproape de zero. Este vorba de cursuri de scurtă durată de la două zile până la maxim două săptămâni”, a precizat cercetătorului științific INCD Urban-Incerc.

Condiții pentru accesarea ajutorului de stat

Cursanții vor fi instruiți nu doar în domeniul tehnicilor moderne de izolații, ci și despre sursele regenerabile de energie. Companiile de construcții care în urma depunerii cererilor vor beneficia de ajutor de la stat pentru formarea angajaților vor fi obligate să le ofere acestora un loc de muncă pentru cel puțin un an.

„Pot să merg și eu la specializare, și un băiat, și un angajat, și un șef de echipă care să stim să explicăm angajaților noștri ce trebuie să facă. Dacă iese un material nou pe piață, o bandă, o folie nu ai habar de ea”, a explicat Constantin Dobra, managerul unei firme de construcții.

Anunțul Ministerului Lucrărilor Publice este oportun în contextul în care nivelul de profesionalizare al lucrătorilor în construcții devine tot mai scăzut. „Am avut noroc cu un meșter care a fost binevoitor, care m-a învățat primii pași. În ultima vreme școlile profesionale nu au mai școlit oamenii care vin pe viitor în branșă”, a explicat constructorul Sergiu Oneț, citat de stirileprotv.ro.