Infofinanciar > Info > Statul distribuie ajutoare de 500 de lei în decembrie. Cine poate beneficia de bani
Info

Statul distribuie ajutoare de 500 de lei în decembrie. Cine poate beneficia de bani

pensii (sursă foto: capital.ro) tichetele
Sursa foto: Arhiva companiei

Guvernul a aprobat distribuirea de ajutoare de 500 de lei în prima jumătate a lunii decembrie. Peste 400.000 de români vor beneficia de acești bani.

Aproximativ 410.000 de copii vor primi în următoarele două săptămâni ajutoare de 500 de lei, distribuite prin intermediul tichetelor educaționale. Această formă de sprijin financiar este destinată achiziționării de rechizite și haine. Ea este destinată ajutării copiilor aflați în situații vulnerabile.

Conform informațiilor oficiale, tichetele educaționale vor ajunge la cei peste 400 de mii de părinți și beneficiari până la mijlocul lunii decembrie. Potrivit acestora, cardurile ar urma să fie livrate deja încărcate.

Termenul de înscriere a fost prelungit

Prin modificarea OUG nr. 83/2023, publicată în Monitorul Oficial, termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale a fost extins. Noua dată aprobată a fost cea de 26 noiembrie. Listele cu beneficiarii finali sunt stabilite cu ajutorul aplicației informatice dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Lista va fi transmisă de STS Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Versiunea finală a acesteia poate fi accesată de către beneficiari prin intermediul unei aplicații informatice speciale.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune. Inspectoratele școlare județene distribuie tichetele sociale pentru sprijin educațional pe suport electronic. Acestea ajung la unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare. Unitățile de învățământ transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional. Împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de unde pot face achizițiile.

Cine poate primi ajutoare de 500 de lei

Potrivit regulamentului, din 2023, beneficiarii vor primi carduri noi. Noile tichete educaționale vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.

OUG nr. 83/2023 stabilește că în anul școlar 2023-2024, de tichetele educaționale pot beneficia mai multe categorii.

O primă categorie sunt preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele condițiii:

– au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent.

– au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent.

– venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 de lei.

O a douar categorie este cea a elevilor din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi. Condițiile sunt ca aceștia să fie în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei, conform Antena3CNN.