Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat astăzi, că cea de-a patra tranşă de pachete cu alimente, finanţate din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Au fost trimise către cele 3.185 unități administrativ-teritoriale din întreaga țară, 1,18 milioane de pachete pentru persoanele defavorizate.
Primele ajutoare de acest fel din POAD au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete. Cea de-a patra tranșă cu ajutoare alimentare a fost livrată la timp de MIPE chiar și în condițiile actuale, când circulația mărfurilor importate este îngreunată de criza din Ucraina. Următoarea tranșă de ajutoare alimentare urmează să fie livrată primăriilor în toamna acestui an, conform comunicatului de presă postat de MIPE.
Categoriile de persoane care se încadrează normelor stabilite de lege
Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente/ în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Ce conțin pachetele cu alimente
Pachetele conțin 34 de produse, fiecare pachet conținând 12 tipuri diferite de produse:
- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
- mălai (4 pungi de 1 kg);
- paste făinoase (2 pungi de 400 g);
- ulei (4 sticle de 1 l);
- zahăr (2 pungi de 1 kg);
- orez (4 pungi de 1 kg);
- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml)
- gem de fructe (1 borcan de 360 g);
- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).