Infofinanciar > Info > Statul face din nou angajări! Care sunt condițiile și până la ce sumă poate ajunge remunerația lunară
Info

Statul face din nou angajări! Care sunt condițiile și până la ce sumă poate ajunge remunerația lunară

Statul face din nou angajări! Care sunt condițiile și până la ce sumă poate ajunge remunerația lunară
Credit imagine: MApN

Posturile în Armata Română sunt râvnite de mulți tineri. Principala condiție pentru a intra într-o instituție care te pregătește pentru o carieră militară este absolvirea liceului, cu diplomă de bacalaureat. Chiar dacă îți va fi de folos absolvirea unui colegiu cu profil militar, acesta nu este obligatoriu pentru a promova admiterea la o școală postliceală de subofițeri, ofițeri și maiștri militari, nici pentru o Academie militară, la finalul căreia cadrele MApN vor figura drept având studii superioare.

Asta nu înseamnă că examenul prin care ești admis în rândurile viitorilor ofițeri este unul facil. Dimpotrivă, ai nevoie de o condiție fizică foarte bună, dezvoltată atât din punctul de vedere al forței și rezistenței, cât și din cel al îndemânării și capacității de coordonare. În plus, orice treaptă de studii militare presupune trecerea cu brio a unor probe psihologice. Acestea au în vedere atât capacitățile cognitive, cât și dacă structura personalității unui candidat se potrivește carierei militare. Aceasta, însă, este doar calea directă și cel mai frecvent întâlnită prin care poți intra în Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Calea indirectă de a deveni militar

În anumite împrejurări determinate de Ministerul Apărării Naționale, în care posturile vacante pentru anumite funcții din sistemul militar sunt majoritare, civilii pot frecventa cursurile ofițerilor și subofițerilor în formare. Această formă de dobândire a statutului de cadru militar este deschisă doar celor care au absolvit o instituție de învățământ civil cu diplomă de licență.

Alternativ, ei pot să fi urmat cursuri care să fie echivalente cu cele ale armei sau gradului pentru care candidează. Pentru a deveni soldat, cel mai jos grad militar, este nevoie de un stagiu de instruire, care durează între 2 și 5 luni. În cazul soldaților, este obligatorie doar absolvirea stagiului de 10 clase. De asemenea, nu este relevant dacă acest stagiu a fost completat în cadrul unei instituții civile sau militare, informează romaniatv.net.

La ce salariu te poți aștepta

În funcție de gradul ocupat, remunerația variază semnificativ. Astfel, un soldat va avea salariul de 2236 lei. Următorul rang, de caporal de gradație, aduce venituri de 2437 lei, la care se adaugă și sporurile. De la rangul de plutonier de gradație, remunerația va depăși 3000 de lei. Mai exact, va fi de 3107 presupune, de asemenea, existența unor sporuri. Rangul de maior este cel mai bine plătit, însă: vorbim despre 5019 lei, plus sporuri.

Pentru a intra în lumea cadrelor militare, te poți înscrie la numeroase instituții de învățământ. Academiile se găsesc la Sibiu (Academia Forțelor Terestre), Brașov (Academia Forțelor Aeriene) și Constanța, care găzduiește celebra Academie Navală și se adresează viitorilor ofițeri din Marină. Tot în Constanța este și școala de maiștri navali. Pentru a fi subofițer al forțelor terestre, va trebui să te îndrepți către Pitești, în vreme ce subofițerii și maiștrii aerieni se formează la Boboc.

În București, poți opta pentru Academia Tehnică Militară sau, în domeniul sanitar, pentru Institutul Medico-Militar, care are o filială și la Târgu Mureș.