Infofinanciar > Info > Statul face discriminări între pensionari! Cine va primi talonul de pensii în format electronic?
Info

Statul face discriminări între pensionari! Cine va primi talonul de pensii în format electronic?

taloane-pensie-sursa-foto-unsplash.com
Credit imagine: unsplash.com

Deputații au adoptat marți un proiect legislativ conform căruia pensionarii militari vor putea opta pentru taloane electronice de pensie. Ele vor fi disponibile în acest format prin e-mail sau în contul online aferent fiecărei case de pensii sectoriale.

Acest proiect vine în completarea Articolului 67 al Legii nr. 223/2015. Decizia adoptată de Camera Deputaților are drept obiect de reglementare următorul text de lege:

„Art. 67.
(1) Plata pensiei se face, în funcţie de opţiunea pensionarului, prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între casele de pensii sectoriale şi Compania Naţională „Poşta Română” – S.A. ori, după caz, între casele de pensii sectoriale şi bănci.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţia celorlalte drepturi băneşti pentru stabilirea şi plata cărora competenţa revine, potrivit legii, caselor de pensii sectoriale.

(3) Casele de pensii sectoriale transmit lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională „Poşta Română” – S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii acestora.” (Legea nr. 223/2015)

Cum s-a aprobat proiectul

Proiectul adoptat în 2023 are rolul de a completa îndeosebi alineatele (1) și (3). Astfel, beneficiarii pensiilor militare vor putea să-și consulte lună de lună talonul prin intermediul conturilor deschise în portalurile caselor sectoriale. Alternativ, își vor putea primi taloanele de pensie pe adresa de poștă electronică.

Camera Deputaților a adoptat această lege, în calitate de for decizional. Au fost 276 de „voturi” pentru, contra unui vot „împotrivă” și unei abțineri.

Se consideră că a intrat în vigoare din momentul în care este publicată în Monitorul Oficial. Inițiatorii acestei decizii de ordin legislativ au fost mai mulți parlamentari PSD și PNL, informează mediafax.ro.

Problema pensiilor militare

Pensionarii militari primesc în ultimul timp atât atenție mediatică, cât, se pare, și politică. În vreme ce chestiunea pensiilor speciale este discutată intens de ani întregi, fără a se ajunge la un consens, fostele cadre militare afirmă că situația lor financiară nu este atât de roz pe cât ar părea din presă. Săptămâna trecută, postarea ironică a unui fost ofițer a „rupt” Internetul, atunci când el a dezvăluit că obține o pensie de 2.400 de lei.

În același timp, moțiunea simplă de demitere a lui Marius Budăi, numit de partidele USR și Forța Dreptei „ministrul salvator al pensiilor speciale”, a fost respinsă în plen, cu o majoritatea covârșitoare votând „împotrivă”. Disensiunile privind situația mai multor categorii de pensionari, inclusiv cei militari, se răspândesc atât între partide opozante, cât și între membrii aceleiași formațiuni politice.