Statul va acorda, prin intermediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, o nouă formă de ajutor financiar, în valoare de 2.000 de lei.
Noul ajutor financiar acordat de stat a fost aprobat printr-o Ordonanță de Urgență. Actul normativ prevede că sprijinul financiar în valoare de 2.000 de lei se acordă pentru mamele defavorizate.
Noua măsură aprobată de Guvernul Ciolacu are rolul de de a susține familiile vulnerabile și reduce inegalitățile sociale. Sprijinul se acordă mamelor aflate în situații dificile și oferă ajutorul necesar pentru creșterea copiii în condiții mai bune.
Cine sunt beneficiarii eligibili
Conform ordonanței de urgență, noua formă de ajutor se acordă mamelor care au născut după data data de 11 aprilie 2024.
Condițiile de eligibilitate prevăzute sunt:
– au un nou-născut în vârstă de până la trei luni.
– beneficiază de venitul minim de incluziune.
– sunt persoane cu dizabilități.
– se află temporar în situații critice de viață.
– sunt victime ale violenței domestice.
De sprijin beneficiază și mamele minore, cele fără acte de identitate și cetățenii străini sau apatrizii proveniți din zone de conflict armat.
Potrivit prevederilor, ajutorul se acordă pentru fiecare copil în parte pentru mamele de gemeni, tripleți sau care au mai mulți copii.
Ministerul Muncii a tramsis că: „În situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea mamei în primele 3 luni de la naşterea copilului, tichetul social pe suport electronic poate fi acordat reprezentantului legal care poate fi tatăl copilului sau altă persoană desemnată, în condiţiile legii, să fie reprezentant legal al copilului.”
Cum se virează banii pentru ajutor
Cei 2.000 de lei oferiți de stat ca ajutor se virează sub formă de tichete sociale pe suport electronic. Bani se acordă într-o tranșă unică.
Mamele vor putea cumpăra cu suma primită produse necesare îngrijirii nou-născutului. Acestea includ: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă – nou-născut, conform tvrinfo.
Măsura de ajutor se aplică timp de patru ani. Implementarea acesteia se derulează în perioada 2024 – 2027. Bugetul disponibil este de 24 de milioane de euro.
”Programul este finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi are un buget total de 119.239.200 de lei. Sprijinul are drept scop achiziţionarea de către părinţi a unor produse specifice necesare îngrijirii nou-născutului (scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă–nou-născut). Listele cu beneficiari sunt centralizate de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile judeţene, şi transmise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru efectuarea plăţii.”, a explicat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.