Infofinanciar > Info > Statul nu mai poate susține plafonarea prețului la energie! Virgil Popescu luat în colimator de întreaga clasa politică
Info

Statul nu mai poate susține plafonarea prețului la energie! Virgil Popescu luat în colimator de întreaga clasa politică

Statul nu mai poate susține plafonarea prețului la energie! Virgil Popescu luat în colimator de întreaga clasa politică
FOTO:romanialibera.ro

Tarifele pentru curent și gaze cresc necontenit. Coaliția de guvernare este, preocupată cu procedurile de remaniere a ministrului liberal, Virgil Popescu, acesta este acuzat de incompetență.

Fără vreo soluție concretă, propusă de instituțiile statului, companiile energetice au propus dublarea facturilor. În opinia furnizorilor de energie electrică, singura modalitate de a reduce datoria colosală pe care o are Statul față de furnizori constă în scumpirea cu 100% a tarifului actual. În acest sens au formulat o scrisoare deschisă cu destinația Palatul Victoria, conform observatornews.ro

Plafonarea prețului la gaze a dus la o creștere a costului reglementat cu aproape 600%

Virgil Popescu mai are la dispoziție o săptămână pentru a veni cu o propunere prin care să găsească o alternativă la actuala măsură a plafonării prețului la gaze. Conform Asociației Energia Inteligentă, efectele înghețării tarifului la energie se traduc printr-o creștere a costului reglementat, de aproape 600%.

Pe fondul acestor scumpiri astronomice este de așteptat ca ministrul Energiei să fie dat afară din Guvern, liderul PSD, Marcel Ciolacu pune presiuni pe formațiunea politică din Aleea Alexandru și afrimă faptul că:

„Întotdeauna există remanieri. Dacă eram premier eu, Marcel Ciolacu, și PSD, cred că colegii mei deja îmi săreau în cap să fac anumite remanieri”, susține Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Conform surselor Observator, remanierea este dorită și de colegii lui Popescu, însă aceștia nu pot face nimic fără girul venit de la Cotroceni. În acest sens fostul Ministru al Sportului Ionuț Stroe a declarant următoarele:

”Remanierea este un atribut al premierului. Din câte ştiu, a revenit la minister. Au fost doar câteva zile de concediu”, spune Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt PNL

Ministrul Energiei a fost luat în collimator și de USR, aceștia din urmă au declarant că vor depune o moțiune simplă împotriva sa. Președintele Uniunii Salvați România a declarant faptul că:

„Cred că are sigur şansa de a devoala ipocriza PSD şi PNL. Dacă, într-adevăr, sunt nemulţumiţi de acest ministru catastrofal, să voteze moţiunea”, a afirmat Cătălin Drulă, preşedinte USR.

Alternative pentru situația actuală

Așa cum am menționat anterior, în lipsa unei soluții concrete din partea coaliției de Guvernare, soluția vine din partea furnizolrilor de energie electrică, dar care nu reprezintă o soluție viabilă pentru buzunarele românilor, o dublare a tarifelor n-ar ajuta pe nimeni.

Soluția de moment, pe termen scurt constă în supra impozitarea companiilor din sectorul energetic. O soluție care arm ai aduce Bugetului câteva miliarde care vor fi fost folosite pentru plata compenărilor.

Centrul Român de energie prin vocea lui Corneliu Bodea explică situația care trebuie avută în vedere pentru a limita efectele crizei politice. Acesta afirmă următoarele:

„Creşterea actualelor plafoane, pentru a se apropia de ceea ce este în prezent preţul pe pieţele de energie. O serie de excluderi din categoriile celor care sunt potejaţi de această lege, mai ales companii. Nu cred că birourile, restaurantele, mallurile, magazinele trebuie să fie protejate. E nevoie de un efort. Energia nu o putem ieftini”, declară Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie.

România se află pe locul doi în ceea ce privește prețul la energie

”România a înregistrat ieri al doilea cel mai mare preț la energie electrică din Europa. Ieri, MWh-ul s-a vândut pe piaţa spot de la noi cu 616 euro, cea mai mare valoare din istorie.

Tariful este egal cu cel din Bulgaria și cu doar un euro sub cel din Ungaria. La polul opus, cel mai ieftin megawatt s-a vândut în Spania şi Portugalia cu 183 de euro”, arată Lucia Cujbă, într-un reportaj pentru Observator.