Infofinanciar > Info > Statul român își dă în judecată fostul președinte! Băsescu nu este păsuit de RA-APPS
Info

Statul român își dă în judecată fostul președinte! Băsescu nu este păsuit de RA-APPS

Traian Băsescu- sursa foto - economedia.ro
sursa foto - economedia.ro

RA-APPS printr-un punct de vedere oficial transmis, cererea privind situația din judecată a lui Traian Băsescu este în curs de redactare şi va fi depusă la instanţa competentă în intervalul 02-06.06.2022. Termenul de evacuare din locuinţa de protocol a expirat pe 1 iunie, după ce instituţia a apelat şi la o notificare prin intermediul unui executor. 

Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat(R.A.-A.P.P.S.) spune că ”cererea de chemare în judecată privind evacuarea Dlui. Traian Băsescu din imobilul – reşedinţa oficială situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1, este în curs de redactare şi va fi depusă la instanţa competentă în intervalul 02-06.06.2022”.

”Odată înregistrată la instanţa competentă, cererea de chemare în judecată va primi număr de dosar şi va avea îndeplinite formalităţile de informaţie publică fiind regăsită pe portalul instanţelor de judecată”, se află în același comunicat al  Regiei.

Marţi, într-un comunicat oficial, termenul de eliberare a imobilulul-reşedinţă oficială situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis lui Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022. Instituţia spunea, în acest caz, că fostul preşedinte nu va elibera vila, Regia va formula acţiune în evacuare la instanţă. 

R.A.-A.P.P.S dorește evacuarea cât mai rapid a ex-președintelui

„În situaţia în care imobilul nu va fi eliberat şi predat, după expirarea termenului sus menţionat, Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) va formula acţiune în evacuare la instanţa competentă, conform dispozițiilor legale”. „Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obţinerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Preşedinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reşedintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispoziţiile legale în materie, precum şi drepturile fundamentale şi constituţionale, respectiv dreptul la viaţa intima, familială şi privată, drepturi garantate de Constituţie oricărui cetăţean al României”, a mai transmis RAAPPS.