Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a publicat documentația necesară pentru a începe licitația pentru alocarea ansamblului radio disponibil în benzile de frecvență. Prin proiectul de hotărâre va fi stabilită taxa minimă de licență de către Guvern, alături de industrie.
Operatorii care vor câștiga această licitație vor trebui să acopere servicii de bandă largă pentru zonele urbane.
Conform economica.net, ANCOM a transmis și prețurile de pornire în licitație. Valoarea la care se ridică acestea este de 693 de milioane de euro.
Totodată, Autoritatea are în vedere și o reducere semnificativă a tarifului de utilizare a spectrului radio.
„O condiție esențială esențială pentru ca serviciile de comunicații electronice moderne, bazate pe noile tehnologii să fie disponibile pe scară largă, la nivel național, este aceea ca operatorii să-și mărească și să-și diversifice semnificativ portofoliile de frecvențe radio deținute în prezent. Considerăm că prin reglementările și condițiile propuse de ANCOM în documentația de licitație se dorește asigurarea unui echilibru între nevoile operatorilor, interesele utilizatorilor și nevoia de valorificare a spectrului radio, o resursă limitată a statului român.”, a transmis președintele ANCOM, Vlad Stoica.
Procedură de selecție competitivă
ANCOM va avea o procedură de selecție, asemănătoare cu cele organizate anterior. Fiecare operator care este interesat va fi nevoit să depună o ofertă inițială. Această ofertă trebuie să cuprindă numărul de blocuri pe care vrea să le cumpere pentru fiecare dintre benzile disponibile.
Potrivit ofertelor, se va arăta dacă cererea este mai mare decât cantitatea de spectru, dacă este egală cu numărul blocurilor de frecvențe disponibile sau dacă nu depășește cantitatea de spectru disponibil.
Având în vedere numărul de oferte, se va decide dacă licitația se va desfășura într-o singură rundă sau în mai multe.
Pentru fiecare bandă va fi un alt operator. Astfel încât, cei care vor deține banda de 700 de MHz și au drepturi de utilizare sub 1 GHz prezintă obligații de acoperire cu servicii de comunicații mobile până la data de 31 decembrie 2026.
Pentru cei care vor avea drepturi asupra bande 3.400-3.800 MHz vor fi impuse obligațiuni de dezvoltare graduală, datorită instalării unor stații de bază în diverse tipuri de localități urbane.
ANCOM are în vedere și proiectul pentru tariful de utilizare al spectrului pentru benzile necesare serviciilor pe suport radio de bandă largă. Se propune micșorarea tarifului pentru benzile 1.800MHz, 2.100 MHz și 2.600MHz. la polul opus se situează benzile 3.400-3.800 de MHZ care va crește de la data de 1 ianuarie 2026.