În luna mai a acestui an, românii primeau o veste foarte bună. Guvernanții anunțau un nou voucher pentru a-i ajuta a face față prețurilor mari. Iar banii ar fi urmat să intre chiar luna aceasta, în septembrie. Este vorba despre un voucher în valoare de 4000 de lei oferiți cu scopul de achiziționa materiale dedicate renovării locuințelor. În plus, s-ar fi putut cumpăra cu acești bani și electrocasnice. Însă se pare că acest voucher s-a pierdut pe drum.
Asta pentru că nu s-a mai făcut nicio declarație oficială din partea Guvernului referitoare la acest ajutor. Nu s-a mai aflat nimic din partea lui Marcel Boloș (PNL), ministrul Proiectelor Europene de la acea vreme. Și nici noul oficilal de resort, Adrian Câciu, din partea PSD, nu a mai adus acest subiect în discuție. Astfel, ar fi bine ca românii să nu-și mai facă acum speranțe că vor primi vreun ban din partea Guvernului.
Statul e pierdut un voucher pe drum
În luna mai a acestui an, Marcel Boloș avea planuri mari pentru luna septembrie. Dorea atunci să acorde suma de 4000 de lei pentru românii cu venituri reduse. Acești bani ar fi fost destinați achiziționarea produselor destinate renovării locuințelor. Mai mult, cu acești bani, s-ar fi putut cumpăra și electrocasnice. Se avea în vedere creșterea nivelului de trai în rândul românilor. Asta mai ales în cazul categoriilor dezavantajate.
Nivelul de sărăcie este unul mare în România. Țara noastră e de ani buni spre coada listei la nivel european în ceea ce privește nivelul de trai. Acest proiect de ajutor de stat ar fi intervenit în schimbarea situației. Însă, se pare că statul e pierdut un voucher pe drum, voucherul de 4000 de lei ce ar fi urmat să fie acordat chiar în aceste zile, în luna septembrie.
Ce se întâmplă cu cei 4000 de lei promiși
În luna mai 2023, fosyul ministru al Proiectelor Europene, Marcel Boloș, preciza și cine ar fi urmat să primească acești bani. Este vorba despre 220 de mii de familii care au mai mult de 5 copii, de persoanele vârstnice sau românii care se află în imposibilitate de muncă.
„Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condițiile de locuire, de reparare a locuințelor, de 4000 de lei/voucher. Și avem și voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esențiale, precum aragazul, mașina de spălat și frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Și acestea vor fi în valoare tot de 4.000 de lei”, a spus atunci Marcel Boloș, la Antena 3 CNN.
Nu vor ajunge banii în septembrie
Marcel Boloș a explicat la acel moment că se va face o anchetă socială. Acesta ar fi ajutat la stabilirea „profilului de nevoi sociale pe care le are fiecare beneficiar în parte”. „Aș vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit și atunci încercăm prin anchetele sociale și prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcționa pe lângă autoritățile locale, să finanțăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical și cel educațional.
Cei trei experți vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii, analizate în parte, să i se poată defini profilul de nevoi sociale pe care le are. De exemplu are nevoie de întreținerea locuinței și de schimbarea echipamentelor electrocasnice. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani”, explica fostul ministr, citat de playtech.