Infofinanciar > Esential > Stefan Kraus, director de operațiuni Henley & Partners, explică cum migrația ajută economia statului gazdă
Esential

Stefan Kraus, director de operațiuni Henley & Partners, explică cum migrația ajută economia statului gazdă

Stefan Kraus, director de operațiuni Henley & Partners, explică cum migrația ajută economia statului gazdă
sursă foto: arhiva companiei

Henley & Partners este o companie ce ocupă locul de lider la nivel mondial în materie de rezidență și cetățenie prin investiții. Conform cifrelor oficiale, în fiecare an, sute de persoane influente și înstărite, împreună cu ai lor consilieri, se bazează pe expertiza și experiența specialiștilor din cadrul Henley & Partners. Profesioniștii aceștia lucrează împreună ca o singură echipă în peste 45 de birouri din întreaga lume.

Stefan Kraus este director de operațiuni al Henley & Partners și membru al Comitetului executiv. Înainte de a se alătura Henley & Partners, Stefan a lucrat în domeniul consultanței și al capitalului privat. La acel moment, el a gestionat achiziția și vânzarea mai multor companii. La McKinsey & Company, de exemplu, a oferit consultanță clienților în proiecte strategice, operaționale și organizaționale.

Cum poate ajuta migrația economia unui stat

În cadrul unui interviu pentru Infofinanciar, Stefan Kraus a vorbit despre programele de migrație pentru investiții. El spune că acestea sunt concepute pentru a atrage capital străin, competențe și expertiză. Iar aceste elemente ar urma să contribuie la stimularea creșterii economice interne. „În actualul peisaj global, consolidarea activității economice este un imperativ absolut pentru guverne”, spune Kraus.

Pe scurt, acestea sunt câteva dintre beneficiile economice tangibile pe care migrația investițională le oferă în mod fiabil, potrivit expertizei lui Stefan Kraus: extinderea ecosistemului local de afaceri, îmbunătățirea lichidităților în cadrul băncilor comerciale, creșterea pe scară largă a locurilor de muncă, atât direct, cât și indirect, fluxuri noi de venituri prin intermediul taxelor și impozitelor pe importuri, creșteri în turism.

„Aceste beneficii tind să fie cumulative și să se consolideze. Ele creează aspecte pozitive interconectate, cum ar fi creșterea veniturilor fiscale, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea performanțelor fiscale și reducerea dependenței de datorie și de ajutor. Programele legate de migrație a investițiilor pot servi, de asemenea, drept mecanisme de finanțare inovatoare pentru dezvoltarea durabilă”, adaugă Stefan Kraus.

Beneficii ale acestui fenomen

Stefan are un masterat cu distincție la Universitatea din Viena și un master în administrarea afacerilor la London Business School. El supervizează departamentele de IT, resurse umane și imobiliare ale grupului. Stefan este responsabil pentru birourile de livrare ale Henley & Partners. Este stabilit cu biroul din Viena și consiliază, de asemenea, clienții cu privire la obținerea statutului de rezident sau cetățean al Austriei.

„Prin canalizarea acestor fluxuri de investiții către proiecte care stimulează rezistența la schimbările climatice și durabilitate, țările își pot spori capacitatea de a face față efectelor schimbărilor climatice. Pot răspunde în același timp nevoilor cetățenilor lor”, mai spune directorul de operațiuni al Henley & Partners.

Iar această capacitate de a extinde „echitatea suverană”, potrivit lui Kraus, a unui stat prin creșterea numărului de cetățeni care contribuie în mod activ la bunăstarea țării are, de asemenea, capacitatea neprețuită de a reduce inegalitatea în cadrul statelor. Stefan Kraus vorbește despre un fenomen care este facilitat în mod unic de migrația investițională. „Aceasta oferă guvernelor mijloacele de a genera valoare și lichidități sustenabile, fără dezavantajul creșterii datoriilor sau deficitelor asociate cu mecanismele tradiționale de finanțare”.

Migrații și investiții

„Programele de migrație a investițiilor funcționează în mod eficient ca platforme de marketing și de generare de venituri pentru a stimula investițiile străine directe susținute”, mai spune Kraus în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar.

Henley & Partners conduce, de asemenea, cea mai importantă firmă de consultanță guvernamentală din lume în domeniul migrației investițiilor. Este vorba despre o companie care a atras peste 12 miliarde de dolari în investiții străine directe. Având încrederea din partea guvernelor, firma a fost implicată în consultanță strategică și în proiectarea, înființarea și funcționarea celor mai de succes programe de rezidență și cetățenie din lume.

The Economist Impact

Stefan Kraus a fost prezent la București în zilele de 3 și 4 aprilie 2028 cu ocazia evenimentului ce a ajuns deja la cea de-a patra ediție, conferința The Economist Impact – Romanian Business & Investment Roundtable.

Acest eveniment important reunește persoane importante, cu putere de decizie, din Europa și nu numai, atât din mediul privat, cât din mediul public. În cadrul conferinței s-a discutat despre diferite teme care gravitează în jurul ideilor de reziliență și prosperitate economică.