Infofinanciar > Info > Știai? Această stațiune care acum s-a depreciat era bijuteria litoralului
Info

Știai? Această stațiune care acum s-a depreciat era bijuteria litoralului

Știai? Această stațiune care acum s-a depreciat era bijuteria litoralului

Numeroase stațiuni de pe litoralul românesc se aseamănă foarte puțin cu imaginea pe care o aveau în urmă cu 100 de ani. Dintre ele, se remarcă stațiunea care se numea „Carmen Sylva”, în onoarea reginei-scriitoare, Regina Elisabeta a României. Această destinație, altădată iubită de turiști, nu este la fel de vizitată în prezent.

Singura excepție este, poate, atunci când se desfășoară festivalul de film Cinemascop. Vorbim, așadar, despre Eforie Sud. Această stațiune, acum de cele mai multe ori în umbra celeilalte Eforii, Nord, are o istorie bogată: numeroase personalități ale vremii i-au trecut pragul, iar accesul era condiționat de mulți, mulți bani.

Ce oferea stațiunea Carmen Sylva

La începutul secolului trecut, stațiunea era la mare căutare atât pentru priveliște și plajele ample, cât și pentru tratamentele balneare. Originea sa este de asemenea una nobilă: prima stațiune a litoralului românesc, făcea parte din proprietățile lui Mihail Kogălniceanu. La moartea politicianului și intelectualului de renume, pământul a fost vândut de urmașii lui Ioan Movilă, un descendent al familiei nobile Movilă din Moldova. Boierul este cel care a pus bazele primei stațiuni din România – după achiziția terenurilor, a fondat aici hotelul „Movilă”, care este și acum funcțional, însă sub denumirea de „Hotel Parc”.

La scurt timp după, boierul cu spirit antreprenorial a conștientizat cât de atractive sunt tratamentele cu nămol, în special pentru turiștii străini. Pornind de la resursele de nămol ale lacului Techirghiol, a pus bazele stațiunii balneare Techirghiol-Movilă, care avea apoi să devină Carmen Sylva și, în cele din urmă, Eforie Sud.

Schimbările la față

În perioada comunistă, stațiunea s-a numit Vasile Roaită, după o personalitate comunistă reputată. Din 1962 acest loc de pe litoral și-a căpătat numele de Eforie Sud – acest botez a fost o marcare a destalinizării care avea loc spre finalul „obsedantului deceniu” dejist și în prima parte a anilor șaizeci, înainte însă ca Nicolae Ceaușescu să vină la putere.

Chiar și așa, sub patronajul lui Ioan Movilă se poate spune că stațiunea și-a atins apogeul. Asta deoarece afaceristul cu origini boierești a investit tot ce avea în acest centru de agrement, ajungând să facă inclusiv credite bancare. Elementele balneare au fost de interes atât pentru turiști, cât și pentru oamenii de știință, care au venit chiar și de la Viena pentru a cerceta proprietățile nămolului de Techirghiol. Iar în primii ani de la intrarea în funcțiune, Techirghiol-Movilă a ajuns să aibă 50 de centre de cazare, precum și zone comerciale numeroase, conform unui reportaj făcut de Fanatik.