Stocarea energiei devine prioritatea principală pentru sistemul energetic național. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat miercuri că Guvernul ar putea adopta o Ordonanță de Urgență care elimină dubla taxare pentru energia stocată în baterii.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta a fost organizată după semnarea Acordului de Intenție între Sinteza S.A., o companie românească, și gigantul internațional Lockheed Martin.
Cele două companii plănuiesc să construiască o fabrică de baterii GridStar Flow la Oradea. Fabrica va avea emisii zero de carbon și va contribui la dezvoltarea energiei sustenabile.
„La preluarea mandatului am salvat acest apel care era propus pentru eliminare, pentru producţia de baterii. Astăzi, putem să anunţăm prima astfel de susţinere care înseamnă jumătate din costul investiţional. Capacitatea de producţie va fi de 30.000 de tone de electrolit negativ. Vara lui 2026 înseamnă prima producţie şi sunt convins că acest calendar va fi respectat.
Stocarea este prioritatea zero a sistemului energetic naţional. Am lansat acum câteva zile un nou apel pentru achiziţia de capacităţi de stocare în baterii, de 150 de milioane de euro. Săptămânile trecute, deja, am semnat primele contracte din PNRR, de 20 de milioane de euro. Astăzi avem acest prilej, iar mâine (joi, n.r.), dacă toate planetele se aliniază, avem şi Ordonanţă de Urgenţă în Guvern care vizează inclusiv susţinerea stocării, prin care practic eliminăm dubla taxare. Adică, astăzi, o capacitate de stocare este taxată atât când energia din sistem se injectează în baterie, cât şi când se extrage din baterie, lucru care nu este corect şi a descurajat investiţiile în stocare. Deci, reglăm o problemă şi pentru viitor”, a menţionat Burduja, citat de Economica.