Pe ultima sută de metri a mandatului său la șefia Alianței Nord-Atlantice (NATO), Jens Stoltenberg a declarat în cadrul unui interviu că SUA va rămâne un „aliat solid” în cadrul Alianței. Liderul NATO face aceste declarații în contextul celor mai așteptate alegeri din acest an, cele pentru președinția Statelor Unite.
De asemenea, Jens Stoltenberg a oferit aceste declarații chiar înainte cu câteva ore de dezbaterea dintre cei doi candidați principali, Donald Trump și Joe Biden. „Mă aştept ca SUA să rămână un aliat solid, indiferent de rezultatul alegerilor americane, pentru că aceasta este în interesul SUA în ceea ce priveşte securitatea lor”, a declarat Stoltenberg în cadrul unui interviu acordat AP News.
Iar cu această ocazie, jurnaliștii l-au întrebat pe șeful NATO despre declarațiile controversate ale lui Trump cu privire la statele din cadrul Alianței care nu-și achită contribuția. Jens Stoltenberg spune acum că această situaţie „s-a schimbat acum”. Și amintește că 23 din 32 de state membre NATO alocă în prezent cel puţin 2% din Produsul lor Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare, scrie Agerpres.