Infofinanciar > Lumea la zi > Strategia ”galonului”. Cum vrea SUA să plafoneze prețul petrolului rusesc
Lumea la zi

Strategia ”galonului”. Cum vrea SUA să plafoneze prețul petrolului rusesc

Janet Yellen - Sursa foto: newsmaker.ro
Sursa foto: newsmaker.ro

Războiul din Ucraina a creat anumite probleme care se resimt la nivelul întregii lumi. Unul dintre aceste elemente are ca „personaj principal” petrolul care provine din Rusia. În ultimul timp, Statele Unite ale Americii și-au manifestat dorința de a plafona prețul la care se află această resursă de la Kremlin, dar acest lucru poate fi riscant.

Totuși, dorind să obțină susținerea altor țări, Janet Yellen va merge în Asia săptămâna viitoare unde se va întâlni cu lideri economici din Grupul celor 20.

SUA vrea plafonare, UE vrea reducere treptată

Important de precizat este faptul că direcțiile Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii pare că nu mai urmează același trend. Mai exact, formațiunea politico-economică dorește ca statele membre să renunțe în mod treptat la folosirea petrolului rusesc, orientându-se spre surse alternative sau chiar spre producția proprie. Pe de altă parte, americanii doresc ca prețul petrolului din Rusia să fie limitat, motivând că prin această măsură fluxurile de țiței se vor păstra și populația va fi ferită de aceste creșteri enorme de preț.

Călătoria lui Janet Yellen va dura o săptămână și va fi prezentă în mai multe orașe cheie din Asia pentru a vorbi despre propunerea Statelor Unite ale Americii. Întrevederile vor avea loc în zone precum : tokyo, Seul sau Bali, conform Economedia.

Această călătorie pe continentul asiatic va fi prima pe care Janet Yellen o face în zona Indo-Pacificului având funcția de secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii. Prin această întâlnire oficialul american speră să explice mai bine țărilor din G20 de ce plafonarea prețurilor la petrolul rusesc este ă mpsură optimă.

Potrivit sursei citate anterior, în urmă cu aproximativ o săptămână, Grupul celor 7, dar și mai multe țări din Uniunea Europeană au luat următoarea decizie: dacă nivelul de preț al unui transport de petrol rusesc depășește un anumit prag, acesta nu va putea fi comercializat. Această mutare are ca scop scăderea pe plan economic a Moscovei.

Rusia critică tot timpul

Despre plafonarea prețurilor la petrolul rusesc se vorbește deja în întreaga lume de ceva timp, suficient încât Rusia să afle și, desigur, să critice această inițiativă. Este cunoscut faptul că Moscova a criticat dur legătura strânsă dintre Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii și Japonia, invocând motivul că americanii vor să construiască o versiune asiatică a NATO, controlând astfel mai bine această zonă.

În acest sens, este de aștept ca Rusia să critice și această idee. În urmă cu o săptămână, potrivit G4Media, Dmitri Peșkov a criticat Japonia pentru că a ales să adopte o atitudinea ostilă față de Moscova prin faptul că a fost de acord cu sancțiunile impuse la nivelul petrolului. Oficialul rus spune că acest lucru reprezintă doar o cale prin care relațiile economice internaționale nu se pot dezvolta.