Infofinanciar > Info > Strategia Națională pentru dezvoltarea turismului. Se dorește dublarea încasărilor
Info

Strategia Națională pentru dezvoltarea turismului. Se dorește dublarea încasărilor

turism-romania brasov.net
sursa foto brasov.net

Turismul din România oferă multe oportunități de dezvoltare deoarece țara noastră dispun e de locuri extrem de frumoase și foarte speciale, care nu mai pot fi văzute nicăieri altundeva. Dar, pentru a putea reprezenta o ramură importantă a economiei, este nevoie de investiții în turism pentru a elimina anumite probleme sau lipsuri ale sectorului.

A fost lansată Strategia Națională a României pentru dezvoltarea turismului, ce va fi aplicată în perioada 2023-2035. Astfel, oficialii își doresc că prin acest plan să transforme țara noastră într-o o destinație turistică populară la nivelul cetățenilor străini, care să fie cunoscută pentru înalta calitate a serviciilor. Se dorește ca până în 2035, încasările din turism internațional să ajungă la aproape 3 miliarde de euro.

Strategia Națională pentru dezvoltarea turismului

România este o țară care are multe de oferit din punct de vedere turistic, iar acest lucru este cunoscut de oficiali. Aceștia încearcă să crească numărul de turiști străini care vizitează România și să se bucure de beneficiile economice ale unui turism dezvoltat. Potrivit Strategiei Naționale de Dezvoltare a Turismului, se anticipează o creștere a numărului de sosiri ale turiștilor internaționali cu 35% pe an între 2022 și 2025 și cu 5% pe an între 2026 și 2035. În cadrul documentului strategiei, sunt enunțate și problemele cu care țara noastră se confruntă în această direcție. Printre acestea se numără infrastructura slab dezvoltată, valorificarea foarte slabă a potențialului turistic al țării, oferte necompetitive în cazul serviciilor oferite în destinațiile turistice.

Institutul Național de Statistică estimează că produsul intern brut direct al turismului în 2019 a fost de 31,56 miliarde de lei (aproximativ 6,5 miliarde de euro), turismul reprezentând 2,981% din PIB-ul României. Din călătoriile în străinătate s-au obținut aproximativ 400 de milioane de euro în 2021, cu 72,5% mai puțin decât în 2019. Cheltuielile medii ale unui vizitator străin au fost în mare parte stabile în perioada 2019-2020, dar au scăzut cu 11,5% în 2021 față de 2019. Institutul Național de Statistică raportează că 169.655 de persoane, sau 3,4% din totalul locurilor de muncă din România, erau angajate în industria hotelieră și restaurante în 2020. Cu toate acestea, sezonalitatea, salariile mici și lipsa oportunităților de formare profesională adecvate au un impact asupra sectorului.

Atât vizitatorii români, cât și cei străini petrec în medie 2,2 zile în țară, ceea ce este un număr destul de mic, ce se raportează la sumele de bani pe care oamenii le consumă în vacanță.  Cu aproximativ 360.000 de turiști străini în 2021 (42,8% din totalul sosirilor internaționale), Bucureștiul va fi principala destinație de călătorie internațională pentru România. Ultimele trei județe din top cinci sunt toate din Transilvania: Sibiu (54.700 de vizitatori străini), Brașov (49.600) și Cluj (44.300), precum și judetul Constanța (38.000 de vizitatori internaționali). 65% din totalul turiștilor străini aleg să vină în una dintre aceste destinații din top 5.

Destinație turistică de înaltă calitate

Prin investiții strategice în infrastructură, educație, marketing și promovare, România va fi în fruntea clasamentului competitivității turistice. Acest lucru va duce la crearea unor experiențe unice pentru cei care călătoresc în România și o va face atractivă pentru piețele relevante din Europa și din întreaga lume. Prin creșterea cheltuielilor vizitatorilor, turismul își va îmbunătăți considerabil contribuția la creșterea și dezvoltarea economică în România și în Europa.

„Până în 2035, România va fi o destinație turistică bine cunoscută, de înaltă calitate, disponibilă pe parcursul întregului an, valorificând unicitatea patrimoniului său cultural și natural și oferind servicii la standarde internaționale”, se arată în document, conform Profit. ro .