Infofinanciar > Info > Student Invest și Family Start acordă sume de până la 30.000 de euro! Cum poți beneficia de bani
Info

Student Invest și Family Start acordă sume de până la 30.000 de euro! Cum poți beneficia de bani

student invest si family start playtech.ro
sursa foto arhiva companiei

În luna noiembrie, au fost introduse două programe guvernamentale de creditare. Este vorba despre Student Invest și Family Start, adresate persoanelor cu vârsta de până la 45 de ani.

Family Start sprijină cuplurile cu împrumuturi de până la 30.000 de euro pentru întemeierea unei familii. Durata de rambursare este de zece ani. Veniturile familiei trebuie să fie de minimum 6.000 de lei sau 7.500 de lei pentru familiile monoparentale. Student Invest se adresează celor sub 40 de ani înscriși la facultate. Programul oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei pe zece ani. Ambele programe vizează sprijinirea financiară a acestor categorii specifice de populație.

„Solicitările trebuie depuse cât mai repede, astfel încât  să poată fi îndeplinite formalitățile pentru solcitarea garanției de stat până pe 29 decembrie 2023, după analiza și aprobarea creditului la nivelul CEC Bank.”, potrivit unui anunț CEC Bank, conform DailyBusiness.