China pretinde că Taiwanul îi aparține, cu toate că nu a deținut niciodată controlul în această țară. Acesta este motivul pentru care vizita liderului din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii îl va înfuria pe Xi Jinping.
Nancy Pelosi este persoana care va efectua această vizită în Taiwan, pe care deja a amânat-o în luna aprilie. Motivul invocat atunci a fost faptul că oficialul american a făcut un test COVID-19 care a ieșit pozitiv. Încă din acel moment, statul chinez a spus că această acțiune o să zdruncine crunt relațiile dintre americani și China.
China recurge la amenințări
Vizita a fost reprogramată pentru luna august, iar Nancy Pelosi și delegația ei vor mai vizita și alte țări din Asia, precum : Singapore, Malaezia și Japonia. O astfel de „călătorie” va avea loc și în Hawaii, locul în care își desfășoară activitatea Comandamentul Statelor Unite ale Americii pentru perimetrul Indo-Pacific, potrivit Financial Times.
Ministerul de Externe din China, prin purtătorul de cuvânt Zhao Lijian a declarat următorul lucru: „Dacă partea americană continuă cu obstinație în această direcție, China va lua categoric măsuri ferme și puternice pentru a-și apăra cu tărie suveranitatea națională și integritatea teritorială, conform Reuters.
Conform sursei menționate imediat anterior, oficialii americani, dar și Ministerul de Externe din Taiwan nu au făcut niciun comentariu cu privire la atitudinea Chinei.
Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a împărțit Statele Unite ale Americii în două tabere, unii considerând că momentul prielnic pentru această vizită ar fi fost luna aprilie, deoarece ar fi fost mult mai aproape de începutul războiului pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina.
Relații tensionate între Taiwan și China
Taiwanul este o țară în care locuies circa 23 de milioane de oameni, iar China spune despre acest teritoriu că va reveni sub controlul statului, făcând orice este necesar pentru acest obiectiv, aplicând chiar și forța militară. În restul lumii, în țări precum Statele Unite nu recunosc în mod oficial Taiwanul, dar americanii rămân în continuare un aliat extrem de important pentru acest teritoriu, fiind și un furnizor de armament. Actuala administrație de la Casa Albă a precizat de mai multe ori faptul că ajutorul oferit către Taiwan va continua.
Apropo de trimiterea armelor, statul chinez a solicitat Americii să abandoneze imediat o posibilă operațiune de vânzare a unor dispozitive militare spre Taiwan, valoarea acestei tranzacții ajungând la 108 milioane de dolari.
În luna iulie, un senator al Statelor Unite ale Americii a efectuat o vizită la Taipei, moment care a coincis cu o acțiune controversată a Chinei. Mai precis, mai multe avioane din armata lui Xi Jinping au zburat pe deasupra Strâmtorii Taiwan, iar teritoriul insular a considerat această acțiune ca fiind o „provocare”.